Se reia judecata în "dosarul pierdut" al lui Chiaburu

Se reia judecata în "dosarul pierdut" al lui Chiaburu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Intrat în cel de-al 13-lea an de existenţă, cazul se va judeca potrivit prevederilor noului Cod penal


“Dosarul pierdut” al lui Chiaburu îşi va începe parcursul pe noul Cod penal, astfel că primele termene se vor desfăşura în şedinţele secrete ale camerei preliminare. Pe 14 februarie, magistraţii Tribunalului Galaţi au dat un alt termen, 25 martie, din cauză că inculpaţii nu au avut avocaţi. Toate astea se întâmplă după ce, mai bine de opt luni de la trimiterea în judecată, dosarul a stat pe rolul instanţelor din cauza unor excepţii, invocate de avocaţi. Ţinând cont că acest caz a intrat în cel de-al 13-lea an al existenţei, cele opt luni nici nu mai contează. Întregul parcurs al dosarului pare să fie rodul unor împrejurări favorabile, chiar şi acum, când magistraţii vor fi obligaţi să ia în calcul legea care le este cea mai favorabilă inculpaţilor.

Este vorba aici despre dosarul în care Maricel Nicolau zis Chiaburu a fost cercetat în 2001 pentru proxenetism. Alături de el au fost anchetaţi alţi şapte amici, dar numai după asasinarea lui Chiaburu, în decembrie 2010, au început să curgă întrebările în legătură cu acest caz. Anul trecut, în ianuarie, DIICOT Galaţi l-a trimis magistraţilor Tribunalului pentru a-l judeca. Primul termen a fost în luna martie 2013, iar în aprilie avocaţii au invocat o serie de excepţii. Ei au atras atenţia că pentru fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de vechiul Cod penal, prescripţia ar fi intervenit în februarie 2012, dosarul fiind trimis judecătorilor la mai bine de un an după acest termen. Cei de la DIICOT au motivat că au lucrat după legea specială apărută abia în 2004, nefiind astfel vorba de prescripţie. De asemenea, avocaţii au spus că procurorii nu s-au sesizat şi nici nu au pus în mişcare acţiunea penală la acel moment, greşeli pentru care DIICOT ar fi trebuit să reia munca în acest dosar. Tribunalul a îmbrăţişat opinia avocaţilor şi le-a dat câştig de cauză, motiv pentru care DIICOT a atacat decizia la Curte. Numai că această hotărâre a fost dată în luna aprilie 2013, iar cazul a ajuns la Curte în luna iulie, în plină vacanţă judecătorească, şi a primit termen pentru august  2013. În octombrie, Curtea de Apel a dat dreptate DIICOT Galaţi, astfel că dosarul s-a întors la Tribunal în noiembrie 2013 şi primul termen de judecată a fost fixat pentru ianuarie 2014, când inculpaţii au cerut amânare pentru că nu aveau avocaţi. Între timp, a intrat în vigoare un nou Cod penal.

„Dosarul pierdut al lui Chiaburu” a avut un parcurs extrem de sinuos. În 2001, Nicolau şi prietenii lui au fost acuzaţi de asociere în vederea comiterii traficului de persoane, de minori, şi de proxenetism, prejudiciul fiind estimat la circa 65.000 de euro. În 2002, Chiaburu, soţia lui şi amicii lor au fost trimişi în judecată. În 2004, au fost condamnaţi, cea mai mare condamnare, nouă ani de puşcărie, primind-o Chiaburu, cea mai mică, de trei ani, Marius Stângaciu, ceilalţi primind pedepse cuprinse între cinci ani şi jumătate şi şase ani şi jumătate. În 2005, Curtea de Apel, a admis calea de atac a ambelor părţi şi a trimis dosarul la Tribunal, spre a fi rejudecat. În octombrie 2005, magistraţii l-au trimis la procurori pentru completarea urmăririi penale. În aprilie 2006, sentinţa a rămas definitivă, iar cazul a ajuns la DIICOT Galaţi, structură înfiinţată în 2004. În tot acest timp, inculpaţii au fost puşi în libertate, rând pe rând. Tot acest du-te-vino al dosarului a făcut ca urmărirea penală şi judecata să coste până acum aproximativ 7.000 de lei. Cum procesul este abia la al doilea termen, rămâne de văzut care-i va fi parcursul, dar şi costurile.

Citit 1405 ori Ultima modificare Marți, 18 Februarie 2014 10:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.