Mandate europene de arestare pentru trei brăileni

Mandate europene de arestare pentru trei brăileni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Curtea de Apel Galaţi a avut de analizat ieri, 12 mai, un caz mai puţin obişnuit în instanţele gălăţene. Mai exact, magistraţii au avut de emis mandate de arestare provizorii pentru extrădarea a trei indivizi acuzaţi de proxenetism şi violenţă, infracţiuni comise în Germania.

Cei trei, D.Didi Cristinel (31 de ani) şi C.Marian (28 de ani), ambii din municipiul Brăila, şi B.Tăsel (20 de ani), din comuna Ulmu, judeţul Brăila sunt acuzaţi de către autorităţile germane de faptul că, începând din luna iulie a anului 2008, în vreme ce se aflau la Hamburg şi Bremen, au forţat mai multe femei din România să se prostitueze, toate veniturile acestora fiind reţinute de către bărbaţii în cauză. Poliţiştii mai susţin că acuzaţii reacţionau violent dacă femeile se împotriveau sau nu le respectau indicaţiile.

Ei au fost reţinuţi în urma unei acţiuni în forţă a oamenilor legii, care a avut loc marţi dimineaţă. Conform procedurilor juridice, cei acuzaţi urmează să fie extrădaţi în Germania, unde vor fi judecaţi pentru faptele lor.

Citit 1282 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.