Pedeapsă cu ÎNCHISOARE în dosarul "MITĂ LA BAC 2010"

Pedeapsă cu ÎNCHISOARE în dosarul "MITĂ LA BAC 2010"
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Dosarul intitulat de presă „Mită la Bac 2010” a ajuns la final. Asta după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunţat sentinţa definitivă în acest caz în care 17 persoane (profesori, elevi şi o avocată) au fost trimise în judecată, de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, pentru că împreună ar fi fraudat examenul de bacalaureat din 2010, comiţând infracţiuni de corupţie.

În urma deciziei luate de Curtea Supremă, o parte dintre inculpaţi au fost achitaţi, alţii alegându-se cu pedepse mai drastice faţă de cele stabilite iniţial de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, Geanina-Laura Hogea, Cristina-Elisabeta Dinu, Andreea-Krisztina Orban şi avocata Roxana Onu au fost achitate de judecători.

De la trei ani cu suspendare, la doi ani cu executare

Pe de altă parte, magistraţii Curţii Supreme i-au schimbat pedeapsa fostei directoare Maria Elena Onu. Acesta primise iniţial trei ani de închisoare cu suspendare, pedeapsă ce a fost înlocuită cu una de doi ani închisoare cu executare, pedeapsă rezultată după contopirea tuturor condamnărilor primite pentru fiecare infracţiune în parte, de care a fost acuzată de DNA.

Mai mult, Mariei Onu i s-au interzis mai multe drepturi, printre care şi cel de a mai ocupa funcţia de director al unei unităţi de învăţământ pe perioada încarcerării, dar şi pentru o perioadă de doi ani după ispăşirea pedepsei cu închisoarea. Restul persoanelor acuzate în acest dosar au rămas cu aceleaşi sentinţe primite prin decizia judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, Mariana Lazanu a rămas cu trei ani cu suspendare pe o perioadă de încercare de şase ani, iar restul inculpaţilor cu pedepse cu suspendare între două şi până la şase luni, sau cu amenzi penale de câte 500 de lei. Mariana Lazanu a primit şi interdicţia de a desfăşura activităţi ca membru în comisiile de bacalaureat din centrele de examen, membru în comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, sau în comisiile de contestaţii, în timpul executării pedepsei şi pe o perioadă de trei ani după executare.

Magistraţii Înaltei Curţi au decis ca o parte dintre inculpaţi să achite şi cheltuieli de judecată către stat, în total fiind vorba de aproximativ 40.000 de lei. Cele mai mari sume trebuie achitate de Maria Elena Onu - 6.000 de lei şi Mariana Lazanu - 5.000 de lei.

Decizia luată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Citit 4784 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Decembrie 2015 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.