BREVIAR JURIDIC. Administrarea probei cu martori în procesul civil (I)

BREVIAR JURIDIC. Administrarea probei cu martori în procesul civil (I)
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Codul de procedură civilă prevede că proba cu martori se propune, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel.

În cazurile anume prevăzute de lege, această probă poate fi propusă şi oral.

Martorii care nu au fost solicitaţi în condiţiile sus – menţionate vor putea fi propuşi şi încuviinţaţi în cursul procesului în cazurile expres prevăzute de Codul de procedură civilă, şi anume atunci când:

- necesitatea probei rezultă din modificarea cererii de chemare în judecată sau din cercetarea judecătorească şi partea nu a putut să o prevadă;
- din motive temeinice, partea nu a putut propune în termen proba cu martori solicitată (ex., a fost internată în spital);
- administrarea probei nu pricinuieşte amânarea judecăţii;
- există acordul expres al tuturor părţilor pentru propunerea probei respective.

Propunerea martorilor se face nominal, adică trebuie să se indice numele, prenumele şi adresa fiecărui martor pentru a fi citat.
De asemenea, pot fi indicate şi adresa electronică, numărul de telefon, numărul de fax. etc.

Înlocuirea martorului propus şi încuviinţat nu poate fi cerută decât de persoana care l-a propus şi numai pentru situaţiile expres prevăzute de Codul de procedură civilă ( dacă a decedat, a dispărut sau există motive temeinice care impun înlocuirea).

Dacă instanţa de judecată încuviinţează înlocuirea martorului, lista cu numele, prenumele şi domiciliul martorului nou propus trebuie să fie depusă în termen de cinci zile calculate de la data încuviinţării cererii. Nerespectarea acestui termen se sancţionează cu decăderea părţii din dreptul de a mai înlocui martorul încuviinţat pentru audiere.

Cu privire la persoanele care pot fi ascultate ca martori, regula este că, în principiu, orice persoană fizică poate depune mărturie în procesul civil, dacă are cunoştinţă, personal, despre faptele care formează obiectul judecăţii.

De la această regulă, Codul de procedură civilă stabileşte, expres şi limitativ, persoanele care nu pot fi audiate în calitate de martori, şi anume:

- rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
- soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul;
- persoanele aflate în duşmănie sau în legătură de interese cu vreuna dintre părţi;
- persoanele puse sub interdicţie judecătorească sau condamnate pentru mărturie mincinoasă.

De menţionat că, potrivit legii procesual civile, părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori rudele şi afinii, soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul, precum şi persoanele aflate în legături de interese cu vreuna dintre părţi.

Convenţia părţilor este expresă când o parte solicită încuviinţarea audierii martorului şi cealaltă parte declară că este de acord, iar convenţia este tacită dacă o parte solicită audierea unui martor şi cealaltă parte nu se opune.

În procesele privind filiaţia, divorţul şi alte raporturi de familie, Codul de procedură civilă permite audierea în calitate de martori a rudelor şi afinilor, justificat de faptul că aceste persoane cunosc mai bine situaţia părţilor din proces. Legea nu permite însă audierea în aceste procese a descendenţilor (copiii, nepoţii).

Totodată, Codul de procedură civilă enumeră persoanele care sunt scutite de obligaţia de a fi martori în procesul civil, datorită obligaţiei de confidenţialitate, de a păstra secretul profesional sau de serviciu.

Astfel, în această situaţie se află următoarele categorii de persoane:

- slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii, moaşele, asistenţii medicali şi orice alţi profesionişti cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi după încetarea activităţii.

Cu excepţia slujitorilor cultelor (care sunt ţinuţi de secretul confesiunii în temeiul dreptului canonic), aceste persoane pot totuşi să depună mărturie dacă primesc acordul părţii interesate de păstrarea secretului profesional sau de serviciu, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

- Judecătorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi după încetarea funcţiei, asupra împrejurărilor secrete pe care le-au cunoscut în această calitate.

De asemenea, şi aceste persoane pot depune mărturie dacă autoritatea sau instituţia pentru care îşi exercită sau şi-au exercitat profesia le dă încuviinţarea.

Scutirea legală de a da declaraţie trebuie să fie invocată de însuşi cel chemat să depună mărturie.

CITEȘTE ȘI: Administrarea probei cu martori în procesul civil (II)

Citit 7581 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Octombrie 2016 00:46