Zece CONTRABANDIȘTI - daţi pe mâna justiţiei

Zece CONTRABANDIȘTI - daţi pe mâna justiţiei
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul teritorial Galaţi au finalizat ancheta într-un dosar de contrabandă cu ţigări şi au dispus trimiterea în judecată a zece persoane. Astfel, Giorgică Streşnă, Ramona Mihaela Streşnă, Ionel Rarinca, Nicolae Camenschi, Lidia Rufa, Vasile Oprea Vasile Târziu, Cătălina Târziu, Ioan Bătrânu şi Ionel Andronache  vor da socoteală în faţa judecătorilor Tribunalului Galaţi, instanţă la care s-a înregistrat dosarul.

Afacerea ilegală cu ţigări a fost pusă la cale de Giorgică Streşnă în luna august, când a stabilit o relaţie de colaborare cu Nicolae Camernschi şi Lidia Rufa, ambii domiciliaţi în Republica Moldova.  

Camenschi şi Rufa erau cei care, iniţial, introduceau ţigările de contrabandă în ţară prin disimularea acestora în spaţiile ascunse ale autovehiculelor cu care circulau, sustrăgându-le astfel controlului de frontieră. După ce ajungeau în România, ţigările erau preluate de Giorgică Streşnă şi Ramona Streşnă şi depozitate în diverse locuri de pe raza municipiului Galaţi. Ulterior, acestea erau comercializate atât în Piaţa din Micro 17, cât şi la un bar din Suhurlui.

După ce poliţiştii de frontieră au făcut o percheziţie domiciliară la Cornel Vârgolici, persoană cunoscută drept comerciant de ţigări de contrabandă, Streşnă a decis să îşi schimbe locurile în care depozita marfa primită din Republica Moldova.

Anchetatorii susţin că Giorgică Streşnă a pus la cale planul afacerii cu mult timp înainte de a o începe, astfel că a cooptat mai multe persoane din Republica Moldova şi din România pe care să le folosească în transportul ţigărilor. Se pare că cel care îl aproviziona cel mai des pe Streşnă cu ţigări de contrabandă era inculpatul Nicolae Camenschi, care îl aducea, constat, prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, câte 200-300 de pachete de ţigări. „Un alt furnizor de ţigări a fost identificat în persoana inculpatei Rufa Lidia, persoană cu dublă cetăţenie româno-moldovenească”, se menţionează în rechizitoriul procurorilor.  

Depozitare şi comercializare

Conform anchetatorilor, ţigările erau depozitate într-un imobil ce îi aparţine lui Ioan Bătrânu, de unde Streşnă ridica, o dată la două-trei zile, câte 500-800 de pachete de ţigări, pe care le transporta şi depozita apoi în apartamentul lui Ionel Rarinca. „Inculpatul Rarinca Ionel a avut un rol activ în cadrul grupului infracţional, acesta alimentându-se de mai multe ori pe zi, cu cantităţi de până la 20 – 30 cartoane de ţigări, pe care ulterior le oferea spre vânzare în Piaţa din Micro 17 din municipiul Galaţi”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT.

Membrii grupului infracţional depozitau cantităţi mici de ţigări în diferite locaţii, astfel încât să nu fie prinşi cu cantităţi foarte mari în eventualitatea unor controale efectuate de organele statului.

În timpul anchetei s-a stabilit că Ramona şi Giorgică Streşnă au început să facă contrabandă cu ţigări încă din anul 2010. Cei doi au constat că se pot face bani din acest lucru şi au decis să extindă afacerea lucrând în mod organizat. Astfel, au cooptat mai multe persoane, toate trimise în judecată în prezentul dosar. „Întrucât inculpaţii au realizat potenţialul financiar al acestei activităţi, au luat hotărârea infracţională de a-şi desfăşura această preocupare într-un cadru organizat, motiv pentru care, în luna august 2012, l-au cooptat pe inculpatul Camenschi Nicolae, zis „Colea”, iar ulterior şi pe inculpata Rufa Lidia, zisă „Lida”, persoane cu dublă cetăţenie româno-moldovenească, pe care le cunoşteau mai demult, cărora le-au propus să-i aprovizioneze în mod constant cu ţigări de provenienţă Republica Moldova, în funcţie de cerinţa pieţei din România, în special mărcile „Ashima”, „Winston” şi „MT” şi ocazional marca „Plugarul””, explică procurorii în rechizitoriul trimis Tribunalului Galaţi.   

Percheziţii şi închiderea afacerii

După ce au strâns suficiente date, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat, în aprilie 2013, mai multe percheziţii domiciliare în urma cărora au confiscat peste 3.000 de pachete de ţigări aduse ilegal din Republica Moldova.

Conform procurorilor DIICOT, prejudiciul total cauzat de membrii grupării infracţionale prin introducerea în mod ilegal în ţară, în mod repetat, a ţigărilor de contrabandă, este de 228.059 de lei. Administraţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni vamale Galaţi s-a constituit parte vătămată în dosar şi solicită suma stabilită drept prejudiciu.

În urma percheziţiilor din 2013, procurorii DIICOt au pus sechestru asigurator pe mai multe sume de bani şi pe mai multe autoturisme, acestea urmând, cel mai probabil, să fie valorificate la finalul procesului penal în vederea recuperării prejudiciului.

Citit 4755 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Ianuarie 2023 05:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.