Au DISTRUS lucrările subterane | Tineri judecaţi pentru FURT de ţeavă

Au DISTRUS lucrările subterane | Tineri judecaţi pentru FURT de ţeavă
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au finalizat ancheta într-un dosar în care cinci persoane au fost cercetate pentru furt calificat. La finalul anchetei, cele cinci persoane, Ştefan Nistor, Ionel Frosă, Cristian Daniel Păţală, Cornel Mîndrescu şi Aurel Apostol Slabu, cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, au fost trimise în judecată pentru o faptă săvârşită în primăvara anului 2015.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată faptul că cei cinci inculpaţi, unii din satul Fântânele, comuna Scânteieşti, alţii din comuna Tuluceşti, s-au întâlnit la un bar, iar la propunerea lui Ştefan Nistor au decis să fure ţeavă metalică din conducta subterană din amenajarea Câmpia Covurlui, aflată în apropierea localităţii Tuluceşti.

După ce au pus planul la cale, înarmaţi cu hârleţe, lopeţi şi un bomfaier, inculpaţii  au mers la locul stabilit. Aici s-au apucat de săpat, făcând un şanţ cu o lungime de 15 metri şi o adâncime de 1,5 metri. Astfel,  tinerii au reuşit să scoată din pământ o ţeavă cu diametrul de 125 de centimetri, pe care au tăiat-o în trei părţi de aproximativ cinci metri fiecare.

Ţeavă cărată cu căruţa

Procurorii mai reţin faptul că Ionel Frosă a mers la domiciliul lui Ştefan Nistor, de unde s-a întors cu o căruţă, în care a fost încărcată ţeava. Ionel Frosă, Cristian Daniel Păţală, Cornel Mîndrescu şi Aurel Apostol Slabu au plecat de la faţa locului cu atelajul hipo, iar Ştefan Nistor cu autoturismul cu care tinerii veniseră iniţial.

În drum spre casă, cei patru au fost opriţi de un echipaj de poliţie, fapt care i-a atras atenţia şi lui Ştefan Nistor, care s-a oprit să vadă ce se întâmplă. Luaţi la întrebări, inculpaţii au recunoscut în faţa oamenilor legii fapta săvârşită. Ţeava furată a fosdt confiscată şi predată a doua zi Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Moldova Sud.

În timpul anchetei, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Moldova Sud a calculat prejudiciul adus de cei cinci inculpaţi instituţiei şi a transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi o adresă prin care a anunţat că s-a constituit parte civilă cu suma de 3.577,81 de lei, valoarea ţevii furate.

Acum, cei cinci vor da socoteală în faţa magistraţilor de la Judecătoria Galaţi, instanţă la care s-a înregistrat deja dosarul penal.

Citit 5078 ori Ultima modificare Luni, 28 Noiembrie 2016 17:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.