Impreviziunea intervine în executarea contractului de credit prin apariţia unui eveniment excepţional, pe care părţile nu îl puteau anticipa la momentul acordării împrumutului şi care îl pune pe debitor în imposibilitatea de a-şi mai executa obligaţiile faţă de bancă.
De acest aspect a ţinut cont şi Curtea Constituţională a României, care a soluţionat recent excepţiile de neconstituţionalitate invocate de creditori în privinţa legii dării în plată (Legea 77/2016). CCR a apreciat că prevederile contestate de bănci sunt constituţionale doar dacă instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile privind impreviziunea.
Astfel, instanţele judecătoreşti investite cu soluţionarea litigiilor întemeiate pe dispoziţiile legii dării în plată vor verifica existenţa impreviziunii, aşa cum a fost aceasta proiectată de Codul Civil de la 1864 şi definită în actele normative ulterioare. Este important de subliniat că, în concordanţă cu decizia CCR, legea dării în plată se aplică tuturor contractelor de credit în derulare.
Când se aplică impreviziunea?
Verificarea şi aprecierea condiţiilor impreviziunii vor fi făcute de fiecare instanţă investită, în mod independent şi în directă aplicabilitate asupra fiecărui dosar în parte. Aşadar, nu se poate concluziona limitativ care sunt situaţiile asimilate impreviziunii. Totuşi, creşterea galopantă a cursului francului elveţian, pierderea locului de muncă, reducerea veniturilor realizate din motive care nu ţin de debitor, starea de sănătate precară, pierderea unei rude apropiate ori majorarea dobânzilor şi a comisioanelor bancare pot fi considerate evenimente ce nu puteau fi prevăzute la momentul încheierii contractului şi care fac imposibilă achitarea ratelor de către cel împrumutat.
Deciziile Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene au arătat că dezechilibrul dintre drepturile şi obligaţiile debitorului în contractele de credit este subînţeles. Acesta este contextul în care, prin hotărârea CCR referitoare la legea dării în plată, se încearcă echilibrarea raporturilor contractuale dintre împrumutat şi bancă.
Soluţiile instanţei
După analizarea condiţiilor privind impreviziunea, instanţa de judecată investită cu litigiul poate pronunţa fie adaptarea contractului, fie încetarea acestuia, mergând până la preluarea de către creditor a imobilului adus garanţie, cu stingerea atât a debitului principal cât şi a tuturor dobânzilor şi comisioanelor aferente.
Până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale a României şi analizarea considerentelor pe care s-a întemeiat soluţia, practica judiciară în această materie este încă destul de controversată şi neunitară, astfel încât fiecare instanţă este nevoită să dea o interpretare proprie. De altfel, cele mai multe dosare cu astfel de speţe au fost amânate, în aşteptarea motivării CCR.
Pe de altă parte, există instanţe care deja au soluţionat litigiile de acest fel. Judecătoria Târgu Jiu, de exemplu, s-a pronunţat şi a admis contestaţia unei bănci. Instanţa a repus părţile în situaţia anterioară notificării de dare în plată pe considerentul că această lege nu se aplică în cazul unui contract încheiat în 2008. Soluţia pare să fi fost dată în concordanţă cu un comunicat al CCR din 25 octombrie 2016, care prevedea că darea în plată nu se aplică pentru creditele acordate în temeiul dispoziţiilor Codului Civil de la 1864. Surpriza a venit a doua zi, când CCR a revenit cu un nou comunicat în care a precizat că, pentru contractele din perioada 2007-2009 (guvernate de Codul Civil de la 1864), se aplică legea dării în plată, dacă există impreviziunea.
Împotriva hotărârilor emise de instanţa de fond în dosarele privind contestaţiile formulate de bănci la notificările de dare în plată, partea nemulţumită poate formula apel în 15 zile de la comunicare, conform art. 7 alin. 3 din Legea 77/2016.
