Contractul de comodat (împrumut de folosinţă)

Contractul de comodat (împrumut de folosinţă)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Contractul de comodat este contractul prin care proprietarul unui bun, denumit comodant, îl dă în folosinţă gratuită unei persoane denumite comodatar, cu obligaţia de a-l înapoia la sfârşitul perioadei pentru care s-a încheiat documentul.

Comodatarul are obligaţia să aibă grijă de bunul respectiv, ca de un bun al său, urmând să îl folosească în conformitate cu natura sa sau doar în modul în care s-a obligat prin contract. Comodatarul nu poate permite ca acel bun să fie folosit de o altă persoană decât cu acordul proprietarului.

Dacă bunul a fost dat în folosinţa comună a mai multor persoane, acestea sunt ţinute să răspundă solidar faţă de proprietar. Comodatarul nu poate fi tras la răspundere în cazul deteriorării sau pieirii bunului,  dacă acesta a fost folosit  în mod corespunzător, numai pentru scopul în care a fost dat în folosinţă. Răspunderea comodatarului poate opera chiar şi în caz de forţă majoră, în cazul în care bunul a fost folosit în alt scop decât cel pentru care a fost împrumutat sau dacă nu a fost restituit la termenul stabilit.

Cheltuieli de reparaţii

Comodatarul are obligaţia de a suporta cheltuielile făcute pentru a se putea folosi de bunul respectiv. Comodatarul are dreptul la restituirea cheltuielilor efectuate pentru lucrările necesare şi care nu puteau fi prevăzute la încheierea contractului pentru care proprietarul nu s-a opus sau nu a putut fi înştiinţat în timp util datorită urgenţei lor.

Dacă proprietarul cunoştea la data încheierii contractului că bunul împrumutat are vicii ascunse, dar nu l-a prevenit pe comodatar asupra lor, este obligat să repare prejudiciul suferit de comodatar.

Comodatarul are obligaţia de a restitui bunul la termenul stabilit sau după ce s-a folosit de acesta, potrivit înţelegerii. În cazul în care, prin contract, nu a fost determinat termenul sau pentru ce anume se foloseşte bunul, comodatarul are obligaţia să îl restituie proprietarului de îndată, la cererea acestuia.

Bunul poate fi restituit înainte de împlinirea termenului dacă proprietarul are nevoie urgentă de acesta sau dacă comodatarul decedează sau îşi încalcă obligaţiile asumate.

Contractul de comodat încheiat în formă autentică sau cel încheiat sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu.

Citit 4462 ori Ultima modificare Duminică, 14 Mai 2017 14:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.