Începând de anul trecut, România a recunoscut fenomenul alienării părinteşti ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Dispoziţia nr. 2/2016 pentru recunoaşterea fenomenului alienării parentale, alienarea părintească constă în activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenţia înstrăinării copilului faţă de acesta.
În mod obişnuit, părinţii au drepturi şi obligaţii egale asupra copilului, indiferent de genul lor sau sexul copilului, indiferent dacă sunt căsătoriţi sau divorţaţi.
Această situaţie a alienării parentale a fost constatată în special în cazul părinţilor divorţaţi, însă ea există şi în cazul soţilor care sunt separaţi doar în fapt sau a celor care nu locuiesc împreună.
Scopul unor astfel de acţiuni este acela de a-l convinge pe copil să declare într-un anumit fel în cadrul anchetei sociale sau psihosociale, sau cu ocazia ascultării de către instanţa de judecată în procesele de divorţ sau în cele care au ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea domiciliului copilului sau a modului în care celălalt părinte va putea păstra legături personale cu copilul.
Alienarea parentală poate fi dovedită prin intermediul unor analize sau evaluări realizate de către specialişti în psihologie ca urmare a întâlnirilor cu copilul.
Măsurile care se pot lua împotriva acestei forme de abuz constau în şedinţe de psihoterapie cu psihologi pentru înlăturarea consecinţelor abuzului, precum şi în creşterea duratei sau a numărului de întâlniri dintre copil şi părintele denigrat.
La acest moment, legislaţia din ţara noastră nu sancţionează în mod direct persoanele care se fac vinovate de această formă de abuz, deoarece este dificil de stabilit şi dovedit.
Dacă în cursul judecării unui proces de stabilire a măsurilor privitoare la relaţiile specifice părinte-copil, judecătorul constată sau are suspiciuni cu privire la exercitarea unor practici de alienare parentală, poate stabili pe parcursul soluţionării cauzei, din proprie iniţiativă sau la cererea părţii interesate, efectuarea unei expertize psihologice şi luarea unor măsuri urgente.
În ultima perioadă, instanţele româneşti au început să pronunţe în mod constant soluţii fundamentate pe diagnosticul de alienare parentală, stabilit prin rapoartele de expertiză psihologică, prin care au dispus o serie de măsuri compensatorii necesare, astfel încât minorul să poată păstra integral relaţii afective cu părintele alienat.
