Teodora Miron

Teodora Miron

ACUZAŢII bizare la Centrul de Sănătate Mintală. Un MEDIC psihiatru susţine că este HĂRŢUIT psihic!

Vineri, 25 Iulie 2014 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Reclamaţiile unui medic psihiatru, angajat al Centrului de Sănătate Mintală din cadrul Spitalului de Psihiatrie din Galaţi, aduc în atenţia publică o situaţie cel puţin hilară. Doctoriţa, care a preferat să-şi păstreze anonimatul, reclamă că în ultimii ani a fost hărţuită psihic de conducerea spitalului şi că din această cauză a ajuns la capătul puterilor. Femeia susţine că i-au fost montate ilegal microfoane în birou şi că, atunci când a cerut explicaţii conduce ...

VALEA ORAŞULUI este din nou sub APĂ, după o ploaie torenţială (FOTO)

Miercuri, 23 Iulie 2014 20:30 | Publicat în EVENIMENT
* Cartierul va fi inundat, la fiecare potop, până în 2016 Aşa cum era de aşteptat, ploaia de miercuri după-amiază a transformat din nou Valea Oraşului într-o mică Veneţie. Este a patra oară anul acesta când gălăţenii care locuiesc pe strada Alexandru Moruzi şi pe străduţele adiacente au avut nevoie de cizme pentru a se putea deplasa. Deşi ploaia de miercuri nu a ţinut mai mult de o oră, cel puţin nouă străzi au fost acoperite de apă.   Locuitorii s-au arătat ...

Dispozitive de CLONARE DE CARDURI, confiscate la frontieră

Miercuri, 23 Iulie 2014 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere Oancea, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit, în bagajele unui şofer, două dispozitive de clonare a cardurilor. Bărbatul, I.G., cu dublă cetăţenie, româno-moldovenească, conducea un microbuz marca Mercedes, care efectua o cursă regulată pe relaţia Chişinău - Constanţa. "Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra bagajelor călătorilor, poliţiştii de frontieră şi inspectorii vamali au descoperit înt ...

Pentru GROAPA de pe Faleza Inferioară se REPARĂ colectorul şi cheul

Miercuri, 23 Iulie 2014 05:00 | Publicat în EVENIMENT
Groapa apărută vineri după-amiază pe Faleza Inferioară a Dunării este încă studiată de autorităţi, pentru găsirea cauzei exacte care a determinat surparea. În urma discuţiilor avute cu specialiştii Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, au fost dispuse primele măsuri pentru limitarea şi înlăturarea efectelor accidentului de sol. Aceste decizii au fost luate în cea de-a doua şedinţă a Comitetului Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Astfel, s- ...

Craterul de pe FALEZĂ aşteaptă concluziile specialiştilor

Marți, 22 Iulie 2014 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Groapa care a apărut vineri seară pe Faleza inferioară, între cele două restaurante din zona zidului de la Elice, a fost asigurată şi acoperită cu folie. Situaţia nu este însă deloc roz, motiv pentru care prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, a convocat luni dimineaţă Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a se discuta problema surpării. "După expunerea punctelor de vedere ale specialiştilor proiectanţi şi în construcţii, prima măsură a fost punere ...

MACHENA, trimis în JUDECATĂ pentru a patra oară, după ce a dat PONTUL pentru un JAF

Marți, 22 Iulie 2014 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Dosarul jafului de bijuterii de la Hanu Conachi, din luna februarie, a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Galaţi Şapte persoane, dintre care trei în stare de arest, sunt acuzate de tâlhărie calificată, respectiv, complicitate la tâlhărie calificată Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au finalizat ancheta cu privire la jaful de 30.000 de euro care a avut loc în luna februarie a.c., în localitatea Hanu Conachi. În urma anchetei, procurorii au trimis în j ...

CARTIER cu potenţial de lux DAT UITĂRII de autorităţi! (FOTO)

Luni, 21 Iulie 2014 00:00 | Publicat în REPORTAJ
* Trotuarele încă aşteaptă reabilitarea * Maşinile parcate pe trotuar dau bătăi de cap trecătorilor * Gropile sunt încă la ele acasă * Curăţarea domeniului public lasă de dorit Periplul redactorilor cotidianului "Viaţa liberă" prin cartierele gălăţene a ajuns din nou, pentru a treia oară, în Ţiglina II. Zona cuprinsă între Brăilei - Coşbuc - Crizantemelor – Constructorilor, cunoscută drept cartierul Ţiglina II, avea, în urmă cu vreo 15 ani, potenţial destul d ...

FOTO/ Galați, orașul SURPĂRILOR: Un nou CRATER adânc, pe Faleza Inferioară

Vineri, 18 Iulie 2014 20:43 | Publicat în EVENIMENT
O nouă groapă şi-a făcut apariţia pe faleză. De data aceasta este vorba despre o surpare apărută în asfaltul Falezei Inferioare, între cele două restaurante de la Elice. Conform reprezentanţilor Primăriei Galaţi, groapa are un diametru de trei metri şi o adâncime de opt-nouă metri. „Zona va fi securizată până luni, când reprezentanţii tuturor instituţiilor abilitate se vor întâlni pentru a face o analiză în vederea stabilirii cauzei exacte a acestui accident de sol ...

A doua zi de controale/ Vitezomanii şi contrabandiştii, în atenţia poliţiştilor

Sâmbătă, 19 Iulie 2014 06:00 | Publicat în EVENIMENT
În cea de-a doua zi a acţiunilor dispuse, în perioada 16 – 19 iulie, de Şeful Poliţiei Române, pe raza judeţului Galaţi au acţionat peste 300 de poliţişti, care au fost îndrumaţi şi sprijiniţi de ofiţeri specialişti din cadrul direcţiilor centrale din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Oamenii legii au efectuat 43 de controale la unităţi comerciale, şase percheziţii domiciliare şi au instituit 37 de filtre rutiere. „Pe parcursul derulării acţiunii, poliţiş ...

Mihai Ghiţă: "România mea este foarte dezamăgită!"

Duminică, 20 Iulie 2014 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Reporter: Emisiunea pe care o prezinţi la Kanal D, "Asta-i România", a crescut enorm de la momentul lansării şi până acum. Ce schimbări s-au produs în tine, din toate punctele de vedere, de când realizezi aceasta emisiune? Mihai Ghiţă: Eu, personal, nu m-am schimbat, dar încrederea în mine s-a dublat. În momentul în care lucrezi la un proiect de genul acesta, contează foarte mult reacţia oamenilor. Atunci când vezi că oamenii îţi apreciază munca, capitolul încredere creşt ...
Pagina 539 din 761