Reporter: Emisiunea pe care o prezinţi la Kanal D, "Asta-i România", a crescut enorm de la momentul lansării şi până acum. Ce schimbări s-au produs în tine, din toate punctele de vedere, de când realizezi aceasta emisiune?
Mihai Ghiţă: Eu, personal, nu m-am schimbat, dar încrederea în mine s-a dublat. În momentul în care lucrezi la un proiect de genul acesta, contează foarte mult reacţia oamenilor. Atunci când vezi că oamenii îţi apreciază munca, capitolul încredere creşte. Ideea este că acest lucru să nu te schimbe, să nu te modifice pe tine, ca om.
Şi astăzi, ca şi acum patru ani, am aceleaşi motive care mă fac să realizez, săptămânal, această emisiune. Ţelul echipei emisiunii este mai înalt, ne dorim mai mult, vrem să facem mai multe lucruri. În timp, îţi doreşti să te duci un pic mai mult către oameni, faţă de cum o făceam la început. În momentul în care vezi că oamenii se bazează pe tine şi aşteaptă să schimbi ceva, începi să faci asta. Ne dorim să facem mai mult şi încercăm să schimbăm unele lucruri.
Rep: Dacă ar fi să te gândeşti la locurile, lucrurile, oamenii pe care i-ai prezentat până acum în emisiune, ce sau cine anume te-a impresionat cel mai tare?
M.G.: În fiecare săptămână întâlneşti oameni şi locuri care te marchează, şochează, în sens pozitiv sau negativ. Personajele care m-au marcat sunt cele care m-au şocat cu ceva, nu cele care m-au emoţionat. Emoţia o trăieşti în fiecare zi! România este o „poveste” tristă, găseşti oriunde, în ţară, locuri, oameni care te emoţionează până la lacrimi. Mă şochează oamenii simpli, unii dintre ei, şi maniera în care aceştia văd lucrurile.
Spre exemplu, mă aflam într-o piaţă, pentru a face un material, şi am întâlnit un „fenomen” care nu credeam că există. În spatele pieţei respective, acolo unde noi, oamenii normali, nu avem acces, am găsit bătrâni, care pur şi simplu scotocesc în gunoaie după o jumătate de roşie bună, un morcov sau un cartof. În timp ce noi nu îi vedem pe aceşti oameni, şi ne plimbăm printre tarabele pline, cu portofelul în mână <doldora de bani>, aceşti oameni caută resturi de alimente în gunoi, pentru că asta le asigură traiul în continuare. Alimentele puţin stricate, pe care noi le aruncăm zilnic, reprezintă pentru oamenii despre care vă vorbesc speranţa care îi duce mai departe, în viaţă, care le oferă mâncarea pentru încă o zi.
Zilnic se întâmplă astfel de lucruri, iar noi nu îi vedem sau nu vrem să ştim de ei. Bătrânii, de regulă, m-au impresionat cel mai tare, de-aia şi evit să mai fac, în ultima vreme, materiale cu şi despre bătrâni. Din păcate, situaţia bătrânilor şi a copiilor, în ţara noastră, nu este prea frumoasă. Daca ar fi să pot schimba ceva, în România, ar fi situaţia bătrânilor şi a copiilor. Poate sună patetic, dar nu este deloc aşa.
Rep: Care a fost cea mai mare provocare pe care ai trăit-o de când există "Asta-i România"?
M.G.: În fiecare săptămână trăiesc o provocare, pentru că trebuie să te ridici la standardele cu care i-ai obişnuit pe oameni. Este o provocare în sine să lucrezi cu oamenii de acasă. Provocarea imensă este aceea de a le ghici aşteptările, de a nu-i dezamăgi.
Eu nu vreau să fac cele mai incitante anchete, nu vreau să răstorn sau să schimb guverne, ci îmi doresc să pot vorbi liber despre ţara noastră şi să punctez acolo unde remarc că nu merg lucrurile.
Îmi doresc să pot să vorbesc mereu în numele celor de acasă. Câtă vreme reuşesc asta mă simt un om împlinit.
Rep: Cum se vede România prin ochii tăi? Cum ai descrie România ta?
M.G.: Ştiu că sună bine să spui că România este frumoasă. Dar n-am să fac asta. România nu este frumoasă şi când spun acest lucru mă refer la faptul că eu o privesc ca pe un întreg. Mă bucur de ţara mea aşa cum este şi îmi place să merg pe cărărui de ţară…
România mea este foarte dezamăgită. Este dezamăgită de clasa politică, în general. Se spune că dacă vrei să distrugi un om, îi iei speranţa. Românilor, în general, li s-a furat speranţa. Să nu mai ai speranţa că în ţara ta se poate schimba ceva în bine…
Românii nu au avut parte, după părerea mea, de o îndrumare, pe care să le-o ofere cineva. Românul este foarte docil, ambiţios şi crede, până la naivitate, în ceva, numai să îi arăţi calea.
Dacă facem un sondaj printre români, din 10 oameni intervievaţi, şapte ne vor spune că fericirea o găsesc în altă ţară. Acest lucru l-am păţit şi eu, la un moment dat, când mi-am imaginat că plecând în altă parte voi fi împlinit, fericit. Ajuns acolo, am încercat să fac ceva. Mi-am dat seama că tot acasă, în ţara mea, este mai bine şi că tot aici îmi pot găsi împlinirea. Rămâi şocat când un cetăţean de-al nostru, care aruncă cu lejeritate gunoaie din maşină, în momentul în care trece graniţa şi ajunge, spre exemplu, în Austria, nu mai face lucrul acesta. Pentru că acolo sunt reguli…
Cred că românii au nevoie de reguli, pe care să le respecte, şi de oameni, dintre cei care ne guvernează, pe care să îi asculte, să îi stimeze. Românii nu sunt nici mai răi, nici mai buni ca alte naţii. Numai că ai noştri sunt scoşi mai mult în evidenţă, decât ar trebui, faţă de „ceilalţi”. Atâta tot.
Sursa: agentiadepresamondena.ro
