Nici nu-mi venea să cred că mă duc la şcoală. Că mă duc (şi eu) laolaltă cu cei mai mari, dar şi cu cei de seama mea. Că eram mulţi, mai mulţi ca acum. Mulţi. Şi (foarte mulţi dintre aceşti mulţi) cu picioarele goale, adică desculţi, adică descălţaţi, adică fără încălţări, adică cu tălpile naturale direct pe obrazul pământului, direct pe ce mai era (încă)  din energia primordială, din prima binecuvântare a sfântului duh. Şi (foarte mulţi dintre ace� ...

Doamna din albumul fără coperte mă roagă insistent s-o învăţ cum să-i dea mâna domnului din albumul fără coperte. Nici eu nu mă pricep la asemenea cereri şi oferte, deşi am rămas fidel (vorba lui Caragiale către Eminescu) "poeziei, ochilor daţi peste cap şi scărilor de mătase", deşi îi admir pe romantici (ultimi şi puţini) câţi încă mai sunt pe planeta asta în agonie. Ce pot să-i spun acestei doamne superbe (doamna Superboreea, cum o de/scrie un poet)? Ce pot s-o î ...

Domnul din albumul fără coperte mă roagă insistent să-l învăţ cum să-i ceară mâna doamnei din albumul fără coperte. Mă roagă şi îmi scrie para/texte formidabile despre ce şi cum face dumnealui pentru dumneaei. Iată două dintre textele care m-au pus pe gânduri (în sensul evoluţiei sale sufleteşti şi cerebrale). Citez cuvânt cu cuvânt, respectând ortografia şi punctuaţia manuscrisului. "Mâine, gata, mă duc să te caut până la moarte, mă duc să-mi iau adio de la ...

Nu ţi-am mai scris de multă vreme. Să-mi fie ruşine! Să-ţi fi răspuns, măcar, dacă nu să-ţi fi scris în plus, mai ales că m-am lăudat peste tot cu dragostea mea pentru tine! Te rog să-mi dai oleacă de iertare, fiindcă în ultima perioadă am avut patru decese şi tot atâtea înmormântări! Nu a fost uşor, dar m-am strâmbat de râs, cum se spune. Au murit repede, fără să sufere, fără să zacă la pat, fără spitalizare, reanimare, buline, descântece, vrăji, urlete, bu ...

În staţia de autobuz. Nu contează care dintre ele. Că-i tot un drac. Stau pe o bancă şi aştept un prieten. Un prieten adevărat, nu din plastic, nu fals, nu ipocrit, nu interesat. Unul care dă mai mult decât i se cere şi ia mai puţin decât i se dă. Îl aştept. Trebuie să apară. Că-i dimineaţă, iar el merge la muncă, nu freacă menta, nu se străduieşte să-i pice, nu-i amator de chilipiruri. El este unul dintre cei trei prieteni fundamentali ai minusculei mele opriri pe păm ...

  Gata, s-a închis briceagul! Gata, a fugit puiul cu aţa! Gata, s-au tras obloanele prăvăliei! Gata, e finita la comedia/tragedia! Gata, s-a spart digul! Gata, s-a descheiat armistiţiul, s-a rupt înţelegerea, a intrat pacea în război şi războiul în pace! Gata... ce atâta vorbărie!... Pur şi simplu: gata! sper să-ţi ajungă, sper să fii lămurită, sper să nu mai baţi la poarta mea!... Ştii foarte bine motivele pentru care nu vreau să te mai văd! Nu cumva să crezi c� ...

Visez că sunt acolo. Totdeauna visez că sunt numai acolo. Am încercat să-mi mut visul în altă parte, însă nu am reuşit. Am încercat să nu mai dorm, dar visez şi cu ochii deschişi că tot acolo sunt. Culmea, deşi mă obsedează acest vis despre acest loc, nu ştiu de unde am venit, nu ştiu cum am ajuns aici, în ghearele acestui loc halucinogen, în halul ăsta de visător. Şi, iar culmea, habar nu am că totul este doar un vis, habar nu am că totul este un fals amăgitor şi pur ...

Stau pe un pat mobil. Stau verticali. Ca să fie înalţi. Ea citeşte. El ascultă. Ea este foarte atentă şi citeşte foarte frumos şi corect. El este foarte atent şi se uită la ea foarte frumos şi corect. Ea citeşte: "întind mâinile şi simt că ating/ trupul tău plecat să aducă/ nişte apă vie pentru sufletul meu/ căzut în nesimţire şi rugă// întind mâinile şi simt că atingi/ lacrimile mele ajunse până/ se îneacă în ele linia vieţii/ descrise veşnic în limba rom� ...

Emilia este sora mea cea mică. Ea locuieşte în oraşul Vaslui, pe pământ. Nu în aer, ca mine. Eu sunt la ea. E bine la sora mea. Ea este fata pe care, atunci, la începutul lumii sale, am uitat-o în odaie, şi plăpânda ei alcătuire a plâns după mine până a adormit cu nasul turtit de geam şi de aşteptare. Sunt la sora mea, Emilia. Vorbim şi mergem prin ogradă. Simt ceva în preajmă. Sigur, ceva se petrece în apropierea noastră. Ceva straniu. Ceva dureros. Ceva nemaipomenit. N ...

Londra. Un parc cu oameni şi verdeaţă. Şi cald. Şi frumos. Şi turişti. Şi porumbei. Mulţi porumbei. Chiar foarte mulţi. Şi eu. Şi prietena mea. Hulubaşii umblă de colo-colo şi ciugulesc firimituri presărate din milă şi respect. Ciugulesc chiar şi din palmele întinse parcă pentru a demonstra, pentru a împrumuta oleacă din veşnicia sintagmei "să ai înţelepciune de şarpe şi blândeţe de porumbel"...Sigur că da! sigur că da! - zic eu. Şi cred că zice şi prietena me ...