Pompierii gălățeni au fost solicitați, vineri dimineață, în jurul orei 1,00, să intervină pe strada Nicolae Deleanu, din municipiul Galați, la un incendiu de autoturism. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la un autoturism marca BMW X5, iar incendiul s-a extins și la alte două autoturisme parcate în apropiere. ”Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, incendiul afectând în proporție de sută la sută autoturismul BMW, pa ...

Şi-a lăsat maşina pe ”Interzis”

Sâmbătă, 04 Ianuarie 2020 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au sancţionat-o contravenţional, cu o amendă în valoare de 580 de lei şi cu trei puncte de penalizare, conform prevederilor OUG 195/2002, pe numita M.A.M., de 34 de ani, din Galaţi. Persoana în cauză a staţionat voluntar cu autoturismul pe banda întâi de circulaţie, în dreptul unui imobil de pe strada Basarabiei, fără a respecta semnificaţia indicatorului rutier ”Oprirea interzisă”, îngreunând astfel fluenţa ...

Fără permis, a făcut praf o maşină furată

Vineri, 20 Decembrie 2019 08:00 | Publicat în JURIDIC
Un adolescent de 16 ani a provocat un grav accident rutier la primele ore ale dimineţii de joi, 19 decembrie 2019, isprava tânărului care nu deţinea permis de conducere soldându-se cu avarierea a două maşini şi cu propria sa vătămare. Accidentul a avut loc în jurul orei 4,00 pe raza localităţii Lieşti după ce adolescentul a furat o maşină parcată în faţa unei locuinţe şi a plecat cu ea la plimbare pe DN 25. Din cauza lipsei de experienţă şi probabil a vitezei, într-o c ...

Taximetrist atacat cu pistolul şi lăsat fără maşină

Miercuri, 04 Decembrie 2019 00:04 | Publicat în JURIDIC
În Galaţi, ca în vestul sălbatic. Un tânăr în vârstă de 30 de ani, care lucrează ca taximetrist, a ajuns la spital după ce a fost atacat de trei clienţi pe care urma să îi ducă la Priza Dunării. Taximetristul a fost atacat cu un pistol şi, în altercaţia iscată între el şi clienţi, şi-a rupt şi piciorul. După ce şi-au lovit victima, cei trei agresori au fugit cu maşina, pe care au abandonat-o ulterior în judeţul vecin. Acesta nu este primul caz de agresiune asupra ta ...

S-a aruncat cu bicicleta în faţa maşinii

Luni, 02 Decembrie 2019 17:35 | Publicat în EVENIMENT
S-a crezut mai rapid şi mai puternic decât o maşină şi asta a fost aproape să îl coste viaţa. Un tecucean de 45 de ani a ajuns în spital, cu multiple traumatisme, după ce a fost lovit în plin de un autoturism în calea căruia a ajuns, într-o intersecţie din oraş. Şoferiţa aflată la volanul maşinii, o tânără de 19 ani, le-a povestit poliţiştilor că ea circula pe drumul cu prioritate şi că deodată s-a trezit în faţă cu biciclistul, care i-a tăiat calea, fără a ţi ...

A băut şi apoi a plecat la plimbare cu maşina

Marți, 26 Noiembrie 2019 06:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti au oprit în trafic, pe comunicaţia DN 26, pe raza localităţii de frontieră Măstăcani, un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România, condus de gălăţeanul P.M, în vârstă de 35 de ani. În timpul efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au sesizat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor, pentru a fi testat alcoolscopic, rezultân ...

Copil de trei ani, accidentat de maşină

Vineri, 01 Noiembrie 2019 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Un copil de doar trei ani a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că  un bărbat, de 33 de ani, din comuna Drăguşeni, a condus autoturismul pe D.J. 251J, pe raza localităţii Fundeanu, şi la un moment dat, a surprins şi accidentat un minor, trei ani, care, lăsat nesupravegheat, traversa strada prin loc nepermis. În urma impactului, acesta a suferit mai multe leziuni, fiind transportat la spital pentru îngrijiri m ...

Beat criţă, a tamponat o maşină

Duminică, 27 Octombrie 2019 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean în vârstă de 56 de ani care circula cu autoturismul pe strada Mihai Petrini Galatzi, din municipiul Galaţi, venind dinspre Piaţa Micro 39, a fost implicat, la un moment dat, într-o tamponare uşoară cu o altă maşină. La faţa locului a ajuns un echipaj de poliţie, care a constat că incidentul nu s-a soldat cu victime. Ţinând cont de faptul că şoferul emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul Drager, rezultând o valoare de 1,19 mg/l alcol pur ...

Răniţi grav după ce au intrat cu maşina într-un copac

Marți, 22 Octombrie 2019 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Două persoane au fost grav rănite, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Totul s-a întâmplat marţi dimineaţă, pe Drumul Naţional 24D, între localităţile Cuca şi Băleni. Conform poliţiştilor, la volanul autoturismului se afla o femeie în vârstă de 44 de ani, care, în ciuda faptului că circula pe o ceaţă densă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. "Într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a i ...

Gălăţean neatent, lovit de maşină

Marți, 15 Octombrie 2019 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat de 58 de ani, din Galaţi, a fost rănit după ce a traversat strada Brăilei printr-un loc nepermis. Accidentul s-a petrecut luni seara, pietonul angajându-se în traversare printr-un loc nemarcat necorespunzător. A nimerit direct în calea unei maşini conduse regulamentar de o femeie de 40 de ani, care nu a mai putut evita impactul cu omul apărut brusc pe carosabil. Din fericire, pietonul nu a suferit răni foarte grave. Poliţiştii au stabilit că neatenţia lui nu a fost cauz ...
Pagina 3 din 33