JURIDIC - Viaţa Liberă Galaţi
BREVIAR JURIDIC | Decizia de sancţionare disciplinară
Scris de Eugen Mortu - Judecător Tribunalul Galaţi Luni, 27 Mai 2019
Codul muncii prevede că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, însă nu mai târziu de şase luni de la data săvârşirii faptei. Pentru a fi legală, decizia de…
UPDATE. Elevi la Seminarul Teologic, arestați preventiv pentru crimă
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 25 Mai 2019
UPDATE | Elevi la Seminarul Teologic, arestați preventiv pentru crimă. Cei doi elevi acuzați că l-au ucis pe bărbatul în vârstă de 41 de ani, vineri dimineață, pe strada Traian, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Asta au decis judecătorii de la Tribunalul Galați, care au admis propunerea…
Băut, depistat la volanul unui autoturism
Scris de Teodora Miron Vineri, 24 Mai 2019
Un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Oancea – I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, a oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Cavadineşti, judeţul Galaţi, un autoturism marca Suzuki, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român V.D., în vârstă de…
Alegeri europarlamentare şi referendum naţional | Contravenţii şi infracţiuni la urne
Scris de Anca Melinte Vineri, 24 Mai 2019
Alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European şi Referendumul naţional pentru Justiţie sunt cele două scrutine care au loc au loc simultan, duminică, pe 26 mai 2019, între orele 7,00 – 21,00. Pentru a fi corect informaţi vă prezentăm astăzi cele mai importante prevederi legale privind contravenţiile şi infracţiunile…
A muşcat un poliţist de braţ, ca să scape de arest
Scris de Teodora Miron Miercuri, 22 Mai 2019
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au finalizat cercetările într-un dosar în care două persoane au fost acuzate de furt, ultraj lovire şi alte violenţe. La finalul anchetei, procurorii au dispus trimiterea în judecată a celor două persoane. Este vorba despre Adrian Năstase şi T.F., ambii aflaţi…
Recidivist, trimis în judecată pentru viol
Scris de Teodora Miron Marți, 21 Mai 2019
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au finalizat ancheta şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi cea de viol. Este vorba despre Valentin - Marius Floştură care a fost cercetat şi…
Consilier acuzat de asalt asupra unui consătean
Scris de Mariana Constandache Marți, 21 Mai 2019
Un scandal finalizat la spital şi mai apoi la poliţie a avut loc duminică seară, în comuna Bălăşeşti, victimă fiind Nicuşor Constantinescu, un localnic de 47 de ani. Bărbatul susţine că a fost atacat în propria casă de un consătean, consilier local, în urma unei discuţii telefonice mai aprinse. "Eu…
Migranţi din Asia, transportaţi ca sacii de cartofi spre Occident
Scris de Teodora Miron Sâmbătă, 18 Mai 2019
Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi în urma percheziţiilor care au avut loc pe 16 mai. Cele trei persoane sunt acuzate că fac parte dintr-o grupare infracţională, denumită generic "Cărăuşii", specializată în trafic de migranţi. Mai exact, susţin procurorii, începând cu luna septembrie 2018,…
Traficanţi de migranţi, în vizorul anchetatorilor
Scris de Teodora Miron Vineri, 17 Mai 2019
Descinderi la primele ore ale dimineţii de joi. S-a întâmplat la Galaţi, unde poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Galaţi, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, au declanşat o acţiune specifică pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de migranţi. Oamenii legii au…
”Noii români”, amendaţi pentru că muncesc ilegal
Scris de Mariana Constandache Vineri, 17 Mai 2019
Baruri, restaurante sau şantiere din Galaţi au fost vizitate de poliţiştii de la Imigrări cu ocazia celor mai recente controale destinate verificării legalităţii încadrării în muncă a cetăţenilor străini. Dacă, la noi, numărul firmelor şi al neregulilor depistate a fost unul mic, la nivel naţional, jumătate dintre cei controlaţi au…
Împuşcat de mascaţi, după ce i-a atacat pe poliţişti
Scris de Mariana Constandache, Teodora Miron Joi, 16 Mai 2019
UPDATE - Scandal aplanat cu focuri de armă trase de mascaţi. S-a întâmplat la Lieşti, unde un bărbat de 52 de ani a început să arunce cu pietre în vecini. Una dintre vecine a sunat la Poliţie, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de la Secţia 3…
Procesele care vizează înghețarea cursului francului elvețian, suspendate
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 15 Mai 2019
Procesele care vizează înghețarea cursului francului elvețian la data la care s-a luat împrumutul vor fi suspendate, informează digi24.ro. Motivul este faptul că judecătorii Curții de Apel Cluj au cerut lămuriri de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Aşadar, abia după decizia Curţii europene, datornicii vor putea să reia…
Beţi şi fără permise, dar cu maşini neînmatriculate
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 15 Mai 2019
Doi aşa-zişi şoferi din judeţul Galaţi au şanse mari să ajungă în spatele gratiilor, după ce au riscat şi au condus vehicule, deşi nu aveau niciun drept să o facă. Unul dintre ei, de 29 de ani, din Smulţi, a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliţie care…
Registru cu pedofili și violatori condamnați
Scris de Teodora Miron Marți, 14 Mai 2019
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, marţi, 14 mai 2019, legea de organizare a Registrului naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (SNDGJ). Reglementarea…
Accident grav pe Basarabiei. Un copil este în stare foarte gravă
Scris de Mariana Constandache Marți, 14 Mai 2019
Grav accident de circulaţie marţi după-amiază, pe strada Basarabiei. Un copil în vârstă de 9 ani, care a vrut să traverseze artera în zona intersecţiei cu strada Grădina Veche printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure, a fost lovit violent de o maşină care urca dinspre Domnească şi la…
Şofer nedisciplinat, trimis după gratii
Scris de Mariana Constandache Marți, 14 Mai 2019
Abaterea de la regulile de circulaţie se sancţionează cu puşcărie cu executare, nu doar cu suspendare sau amenzi. A simţit-o pe pielea lui încă un gălăţean, de 29 de ani, originar din Tuluceşti, condamnat la 11 luni de închisoare, pentru conducere fără permis şi a unui vehicul neînmatriculat. Mandatul, emis…
BREVIAR JURIDIC. Cererea de chemare în judecată pentru anularea certificatului de moştenitor
Scris de Eugen Mortu - Judecător Tribunalul Galaţi Marți, 14 Mai 2019
Certificatul de moştenitor este actul procedural eliberat de notarul public de la locul deschiderii succesiunii, care cuprinde constatările referitoare la masa succesorală, numărul şi calitatea moştenitorilor, cotele ce le revin din patrimoniul defunctului şi alte menţiuni prevăzute de lege. Certificatul de moştenitor face dovada calităţii de moştenitor (legal sau testamentar),…
Basarabeancă cercetată pentru contrabandă
Scris de Mariana Constandache Marți, 14 Mai 2019
O femeie din Republica Moldova, venită la Galaţi cu "afaceri", a intrat în vizorul poliţiei din cauza mărfii pe care voia să o vândă în piaţa de pe Calea Prutului. Agenţii Secţiei 1 au văzut la moldoveancă 40 de cartoane de ţigări, pentru care aceasta nu avea niciun act de…
UPDATE Cazul bebeluşului ucis de mamă | Şi-a sugrumat copilul pentru ”a-l scăpa de suferinţă”
Scris de Teodora Miron Luni, 13 Mai 2019
UPDATE, 13 mai 2019. Gălăţeanca în vârstă de 35 de ani, care şi-a strâns de gât bebeluşul şi apoi a încercat să se sinucidă, a fost arestată pentru 30 de zile, sub acuzaţia de omor. Ancheta în acest caz este în plină desfăşurare, iar poliţiştii şi procurorul de caz continuă…
Simina Tănăsescu, a doua gălăţeancă judecător la CCR
Scris de Teodora Miron Miercuri, 08 Mai 2019
Galaţiul va mai avea un reprezentant la Curtea Constituţională. Asta după ce Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a Siminei Tănăsescu, fost consilier prezidenţial. Ea îi va lua locul lui Petre Lăzăroiu, care va părăsi CCR pe 2 iunie. Simina Tănăsescu…
Gălăţenii care au speriat Austria, adunaţi din toată ţara. Smulgătorii de bancomate se reunesc după gratii
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 08 Mai 2019
Un al cincilea membru al unei grupări care în urmă cu doi ani îngrozea Austria într-o serie de spargeri fără precedent a ajuns recent după gratii, fiind capturat la Satu Mare. El a fost arestat prin decizia judecătorilor orădeni, dar nu va ajunge deocamdată în Austria, fiind cercetat pentru alte…
Cinci poliţişti au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie
Scris de Teodora Miron Miercuri, 08 Mai 2019
Judecătorii Curţii de Apel Galaţi au pronunţat sentinţa definitivă în dosarul în care mai mulţi poliţişti au fost acuzaţi, printre altele, de luare de mită. Astfel, judecătorii au decis că Valeriu Glod, agent la Poliţia Rutieră Tecuci, trebuie să stea după gratii patru ani şi şase luni pentru săvârşirea infracţiunilor…
Amenzi uriaşe pentru cei care nu protejează mediul înconjurător
Scris de Teodora Miron Marți, 07 Mai 2019
În cadrul unui control efectuat în vederea soluţionării unei sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că G.T.G. nu a asigurat curăţenia în zona cuprinsă între imobilul său şi domeniul public, pe aceasta aflându-se depozitat gunoi de grajd. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit…
Taxa de timbru pentru divorţul pe cale judiciară
Scris de Eugen Mortu - Judecător Tribunalul Galaţi Marți, 07 Mai 2019
Taxa de timbru pentru divorţul pe cale judiciară este stabilită de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în mod diferenţiat, în funcţie de motivul desfacerii căsătoriei, şi anume: - 200 de lei pentru cererea de divorţ întemeiată pe acordul soţilor (cererea ambilor soţi sau a unuia dintre ei acceptată…