Atacuri cibernetice care au vizat mai multe site-urile guvernamentale au avut loc vineri dimineață

Atacuri cibernetice care au vizat mai multe site-urile guvernamentale au avut loc vineri dimineață
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Guvernul României a anunţat, vineri, că, în cursul dimineţii, accesarea site-urilor gov.ro, mapn.ro, politiadefrontiera.ro, cfrcalatori.ro si a site-ului unei instituţii financiare a fost afectată de o serie de atacuri cibernetice de tip DDOS. Accesul către site-ul www.gov.ro a fost refăcut. MApN precizează că atacul nu a compromis funcţionarea paginii de internet a instituţiei, ci doar a blocat accesul utilizatorilor, şi că pagina nu conţine baze de date cu caracter sensibil sau clasificat, scrie news.ro.

"Confirmăm că un atac cibernetic de tip distributed denial of service (DDOS), a fost declanşat, la ora 04,05, asupra site-ului MApN (www.mapn.ro). Atacul nu a compromis funcţionarea paginii de internet a instituţiei, ci doar a blocat accesul utilizatorilor la aceasta.  Facem precizarea că site-ul MApN nu conţine baze de date cu caracter sensibil sau clasificat, iar atacul nu a afectat alte servicii şi reţele informatice ale MApN", a transmis MApN.

Specialiştii Comandamentului Apărării Cibernetice al MApN (CApC) lucrează, în acest moment, pentru reluarea funcţionalităţii paginii de internet a ministerului.

Citit 961 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Mai 2022 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.