Ziceai că Moartea-i floare la ureche,
atunci, într-un demult apropiat,
când ne uitam la nouri, peste fluviu,
şi auzeam „Hristos a Înviat”!
Ziceai că nu se poate Niciodată
nimic mai mult decât vrea Cel de Sus,
şi El ploua... eu te-auzeam alături:
ce multe, Doamne, mai avem de dus!
Ziceai că nu există resemnare
când totu-i sub Miracol, sub Frumos,
şi te-ascultam ca dintr-o Catedrală:
noi mergem înspre Naştere, pe Jos!
Ziceai că „Totdeauna” e-o-ntâmplare
a noastră despre ce-i Necunoscut,
şi eu nălţam privirile-nspre Ceruri,
spre Capătul cel dinspre Început!
Ziceai... şi mai ziceai cu lăcrămare
şi gând pios: „Hristos a Înviat”...!
Şi-s toate într-o Clipă... sunt şi-acuma
şi-atunci, într-un demult apropiat!
