Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând
aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) mai viu şi mai sfânt!
Ce drept este dorul de mama,/ şi aprig, şi mult mai adânc
decât adâncirea din suflet/ când ochii n-o văd şi o plâng!
Ce lung este dorul de mama,/ şi pur, şi cuprins într-atât,
cât poate o inimă-ntreagă/ să umble (mereu) până-n gât!
Ce scump este dorul de mama!/... îl văd, îl aud şi-l suspin
cu cea mai frumoasă tristeţe/ cumplită şi fără amin!
Ce mult este dorul de mama!/... mai mult decât orişice mult
curat necuprins al gândirii/ prin care-l zăresc şi-l ascult!
Ce veşnic e dorul de mama!/... mai veşnic decât nu-i ştiut
că (pururi) sfârşitu-i plămada/ aceluiaşi trist început!
