Facebook şi Instagram INTERZIC publicitatea la arme pentru persoanele private

Facebook şi Instagram INTERZIC publicitatea la arme pentru persoanele private
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Facebook avea deja o regulă prin care era interzisă vânzarea de arme în cazul persoanelor a căror identitate nu putea fi verificată. Noua decizie luată de compania condusă de Mark Zuckerberg vizează însă stoparea tuturor tranzacţiilor cu arme realizate pe Facebook şi Instagram de către persoane private.

Companiile care au însă acest obiect de activitate vor putea în continuare să publice reclame la arme pe Facebook şi Instagram.

Decizia companiei Facebook vine la trei săptămâni după ce preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat o serie de măsuri menite să diminueze atacurile armate, care includ şi noi restricţii în privinţa achiziţiei de arme. Astfel, magazinele care vând arme de foc vor avea nevoie de licenţe speciale emise de Biroul pentru Alcool, Arme de foc şi Explozibil din SUA, iar cumpărătorii vor fi verificaţi atent.

Noua regulă impusă de Facebook introduce pentru vânzarea de arme aceleaşi restricţii pe care reţeaua de socializare le impune în privinţa drogurilor şi a medicamentelor eliberate pe bază de prescriptie medicală.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,59 de miliarde de utilizatori activi în fiecare lună.

Citit 2840 ori Ultima modificare Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016 17:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.