Restart. Cu ce începem?

Miercuri, 21 Mai 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Educația ne-a salvat de la cea mai periculoasă și probabil cea mai rușinoasă palmă pe care am fost la un pas să ne-o dăm singuri. Paradoxal, tot ea, educația, face parte din urgențele care țin de siguranța națională și care trebuie repusă pe șine ca să fie bine. Fundamental, trebuie să ne revizuim optica privind felul în care creștem, învățăm și ne punem cunoștințele în slujba a ceea ce vrem să fim noi și să ne fie țara. Să începem cu un exemplu concret, minor ...

Bărbat lăsat lat în stradă cu o lovitură de par

Marți, 20 Mai 2025 17:30 | Publicat în Regional
Un localnic din Umbrărești a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovit, în plină stradă, de un consătean cu care s-ar fi luat la ceartă din te miri ce. Conflictul dintre cei doi a avut loc zilele trecute, motivele din care s-a ajuns la altercația fizică nefiind unele preexistente, susțin polițiștii. Astfel, după un schimb de replici, agresorul, un bărbat de 49 de ani, a pus mâna pe un par cu care l-a lovit în cap pe consăteanul său. Polițiștii au fost chemați ...
Gospodărire Urbană a raportat trei intervenții de urgență, în seara de luni, 19 mai, pentru îndepărtarea unor copaci rupți sau doborâți de intemperii. O primă acțiune a avut loc pe strada Elena Doamna, în zona Căminului studenţesc F, unde un copac a cedat și a căzut peste un autoturism parcat. Din fericire, nu au fost victime. Furtuna a rupt un copac care s-a prăbușit peste chioșcuri pe Aleea Comerțului din Micro 39.De asemenea, pe strada Traian Vuia, în dreptul blocului ...
Galațiul a fost martorul unui moment plin de emoție, luni dimineață, când absolvenții Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie de la Universitatea „Dunărea de Jos” au mărșăluit solemn de la intrarea Facultății de Drept până la sediul Rectoratului. Îmbrăcați festiv, cu toci pe cap și cu ochii sclipind deopotrivă de bucurie și melancolie, tinerii și-au amintit de anii intenși de studiu, de nopțile nedormite și de prieteniile legate. Pentru mulți dintre ei, ace ...
Aproape 70 de termene au fost bifate în dosarul penal în care un profesor de istorie din Galați este judecat pentru fals în declarații, deoarece ar fi ”înregimentat”, în casa cu două camere pe care o are pe strada Tudor Vladimirescu, mii de basarabeni. Faptele de care gălățeanul este acuzat s-au și prescris între timp, dar gazda devenită inculpat insistă că este nevinovat și vrea să fie achitat pentru acest motiv, fără să invoce trecerea timpului. Laurențiu Maxim avea ...
Un contract în valoare de 565.000 de lei fără TVA a fost atribuit de Primăria Galați pentru reparații la fațada de vest a imobilului din strada Domnească nr. 58. Este vorba despre Casa Artelor. Reparațiile se referă la stema regală ciobită, la urnele laterale, baluștri și celelalte elemente decorative care au fost avariate sau distruse în toamna trecută. Reamintim, sunt pagubele pe care fațada Casei Artelor le-a suferit anul trecut, după ce un ditamai arbore, dezrădăcinat de ...
Miercuri, 21 mai, de la ora 19,30, ”Wonder Theatre” îi invită pe gălățeni la o nouă premieră pentru întreaga familie, comedia “O farsă de doi lei (şi zece bani)”, cu Dragoș Huluba, Cătălina Grama Jojo, Andrei Mateiu, Paula Chirilă, Paul Ipate și Maria Obretin. Spectacolul e regizat de Răzvan Oprea, care semnează atât traducerea, cât și adaptarea textului lui Marc Fayet, unul dintre cei mai premiați autori francezi de comedie. Trei cupluri, o casă de vacanță înc ...

Comedia „Baby Fever”, pentru prima dată la Galaţi

Miercuri, 21 Mai 2025 10:00 | Publicat în CULTURA
Joi, 22 mai, de la ora 19.00, spectacolul „Baby Fever”, în regia Mihaelei Sîrbu, după un text de Ana Turos, ajunge pentru prima dată în Galați, pe scena de la Casa de Cultură a Studenţilor, iar biletele deja s-au vândut. „Baby Fever”, o comedie contemporană despre lucruri serioase: ceasuri biologice, norme sociale și multe jucării, se adresează oricărei persoane care s-a întrebat cum îți dai seama dacă vrei să îți schimbi radical viața și care a fost întrebată ...

Remember. Grigore Moisil (1906-1973)

Miercuri, 21 Mai 2025 10:30 | Publicat în MAGAZIN
Matematicianul Grigore Moisil s-a născut pe 10 ianuarie 1906, la Agighiol, judeţul Tulcea. Este considerat părintele informaticii românești, în urma inventării circuitelor electronice tristabile și datorită contribuțiilor sale în pregătirea profesională a primilor informaticieni din România. În 1924, a fost admis la Școala de Construcții Civile a Universității Politehnice din București, dar și la Școala de Matematică a Universității din București. A fost interesat mai ...

Previziunile astrelor pentru ziua de 21 mai

Miercuri, 21 Mai 2025 00:00 | Publicat în HOROSCOP
TaurZi bună pentru planuri financiare. Caută stabilitate și evită cheltuielile impulsive! GemeniComunici eficient. O veste neașteptată îți poate schimba planurile zilei. RacIntuiția te ghidează bine. Petrece timp cu cei dragi și evită conflictele! LeuEști în centrul atenției. Profită de asta, dar nu exagera cu mândria! FecioarăAi spor în organizare. Rezolvă ce ai amânat, dar nu uita de pauze! BalanțăRelațiile contează azi. Fii diplomat și ascultă activ! ScorpionProfunz ...
Pagina 135 din 2661