Psihologul Barbara Fredrickson argumentează, într-o carte pe care a lansat-o în 2015, că dragostea eternă nu există, deci nici sufletele pereche, aşa cum le place multora să creadă. Fredrickson, cercetător specializat în emoţii pozitive în cadrul Universităţii Carolina de Nord din SUA, susţine că are dovezi ştiinţifice pentru a demonta mitul conform căreia dragostea ar putea să dureze o viaţă.
Astfel, psihologul spune că dragostea nu este un sentiment de durată, o emoţie prezentă permanent care susţine un cuplu sau un mariaj, nici măcar pasiunea arzândă tipică iubirii tinerilor şi nici legătura între doi oameni care par jumătăţile aceluiaşi întreg. Psihologul a ajuns la concluzia că ceea ce numim dragoste se poate explica mai degrabă prin ceea ce ea numeşte "micro-moment de rezonanţă pozitivă". Mai exact, Fredrickson consideră că dragostea este o simplă conectare pe care o poţi avea cu orice persoană pe care se întâmplă să o întâlneşti într-o zi, conexiune definită de o avalanşă de emoţii pozitive.
Aceste micro-momente pozitive le putem avea zilnic, inclusiv cu partenerul de viaţă, cu un bun amic, cu copilul nostru, dar la fel de bine poţi ca într-un astfel de moment să ai impresia că te-ai îndrăgostit de cineva, chiar dacă este un străin întâlnit la magazin, la o petrecere, pe stradă ori un coleg de serviciu.
Mai trist este că, spune Fredrickson, această falsă îndrăgostire este doar o senzaţie de moment, trecătoare, dar rămânem împreună cu persoana respectivă mult timp după ce "micro-momentul de rezonanţă pozitivă" a trecut, pur şi simplu pentru că ne obişnuim aşa, pentru că aşa am fost învăţaţi, pentru că avem ceva de câştigat de pe urma relaţiei sau pentru că ne este greu să recunoaştem faţă de noi şi mai ales faţă de partener că într-un timp atât de scurt simţim nevoia "să evadăm".
