Ziua Păcălelilor

Ziua Păcălelilor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

1 Aprilie, Ziua Păcălelilor, Ziua Păcălitului, Ziua Nebunilor este ziua în care toţi încearcă, cu mai mult sau mai puţin succes, să-i facă o şotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, într-un cuvânt toată lumea păcăleşte pe toată lumea.

Se presupune că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în apusul Europei, la jumătatea secolului al XVI-lea. În Franţa, păcăliţii au fost numiţi "poisson d’Avril" ["peşte de Aprilie"], datorită faptului că în luna aprilie, potrivit astrologiei, soarele părăseşte semnul zodiacal al "Peştilor" sau după obiceiul de a prinde o hârtie în formă de peşte pe spatele cuiva. Şi în Germania, prima zi a lunii aprilie este considerată o zi a farselor nevinovate. În Spania, celor păcăliţi în această zi li se atribuie epitetul de "nătărăi". Englezii au început să sărbătorească "April Fools Day" [Ziua Nebunilor, a Păcălelilor] abia în secolul al XVIII-lea, după ce au importat-o de la germani. În Scoţia, 1 Aprilie este considerată "Ziua Cucului", această pasăre fiind prima care vesteşte începutul primăverii. Japonezii consideră 1 Aprilie Ziua Păpuşilor sau ziua bucuriei celor mici, cărora li se oferă în dar păpuşi. Americanii, care nu pierd nici un prilej bun să se amuze, au denumit prima zi a lui Aprilie tot "April Fools Day", iar cea mai răspândită glumă este legatul şireturilor sau înlocuirea zahărului cu sare.

La români, Ziua Păcălelilor s-a împământenit prin secolul al XIX-lea. Tradiţia spune că păcălelile trebuie făcute până la ora prânzului. Cele care trec de ora 12 vor aduce ghinion păcăliciului. Cei care nu tolerează sau nu gustă cu umor farsele vor avea şi ghinion. Se mai spune că atunci când o fată frumoasă reuşeşte să te păcălească trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Să te căsătoreşti de 1 Aprilie nu e foarte indicat: bărbatul însurat în această zi va fi sub papucul nevestei până la sfârşitul vieţii. Copii născuţi la 1 Aprilie vor avea succes pe toate planurile, dar este bine să se ferească de jocurile de noroc, care le pot ruina viaţa.

Citit 1931 ori Ultima modificare Vineri, 30 Martie 2018 18:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.