Cocalari din toate ţările, urniţi-vă! Hai la 1 Mai, cu mici şi mare

Cocalari din toate ţările, urniţi-vă! Hai la 1 Mai, cu mici şi mare
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Şi anul acesta, 1 Mai va fi sărbătorită aşa cum se cuvine. Cocalarii din oraş vor merge la grătare, iar cei din politică vor face ce ştiu ei mai bine: vor profita de faptul că românii sunt liberi şi vor mai da un tun, două. Aşa, de control. Astăzi vorbim despre marea sărbătoare a muncitorimii, pe care unii o vor sărbători atipic. Cum? Vă spunem imediat.

Ionuţ Pucheanu va pleca la Bucureşti de 1 Mai: se va lupta alături de alţi primari pentru micul lui Dragnea

Pesediştii mici şi mari vor sărbători la Bucureşti ziua de 1 Mai. Alături de alţi primari din ţară, Ionuţ Pucheanu va merge în Capitală, că i-a invitat Dragnea să le dea un mic. „Nu ştim dacă e o formă generică de a spune, adică mergem acolo să mâncăm mai mulţi mici sau pur şi simplu e o formulare la propriu, adică să mergem să ne batem pe micul lui Dragnea. Oricum, trebuie să mergem. Că ne-a chemat şeful să ne frigă o... o ceva, o friptură poate”, spune primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu. Toţi pesediştii aşteaptă cu nerăbdare să guste din micul lui Dragnea. „Până acum, Dragnea a fost cam zgârcit. A mai dat câte un mic doar anumitor persoane din anturajul său restrâns. Acum, avem cu toţii posibilitatea să vedem cât e de gustos micul şefului nostru suprem”, a completat Florin Pâslaru.

Fierbe Facebook-ul: Internauţii aşteaptă cu nerăbdare discursul de 1 Mai al lui Picu Apostol Roman

Chiar dacă vor petrece ziua de 1 Mai la iarbă verde, cei mai mulţi gălăţeni îşi vor lua laptop-urile, tabletele şi telefoanele cu ei. Surse din cadrul Primăriei Galaţi afirmă că Picu Apostol Roman s-ar pregăti să mai ţină un discurs pe Facebook, de data asta despre situaţia politică creată de disputa Iohannis-Dăncilă. „Aşteptăm un discurs nou, suntem siguri că va apărea. Sursele noastre afirmă că Picu Apostol Roman tocmai şi-a luat săptămâna asta un trening nou şi un iPhone de ultimă generaţie, pe care trebuie să le inaugureze aşa cum se cuvine: cu un discurs acid, virulent şi plin de sevă socio-politică pe Facebook”, a declarat un utilizator al Facebook, care dă din trei în trei secunde refresh pe pagina lui Picu, în speranţa că va fi primul care dă like.

Victor Paul Dobre s-ar băga la o moţiune de cenzură, dar se teme că şedinţa i-ar putea afecta vacanţa de 1 Mai

PNL se pregăteşte şi nu prea de o moţiune de cenzură. Forţaţi de preşedintele Klaus Iohannis să se milte şi ei puţin, peneliştii s-au trezit că o eventuală acţiune împotriva Guvernului le va da peste cap toate planurile de 1 Mai. „Nu ştiu de ce ar trebui să mai facem şi noi o moţiune, că doar Iohannis i-a retras sprijinul Vioricăi Dăncilă. Noi ce să mai facem? Aşa, doar ca să arătăm că facem şi noi opoziţie... Înţeleg. OK, ne băgăm, facem moţiune de cenzură, dar putem s-o amânăm pentru mijlocul lunii mai?”, a întrrebat penelistul gălăţean Victor Paul Dobre.

Ziua Şuncii

Pamflet în versuri

Nişte Homo Sapienşi, de Submarin Cosorescu

Îl vezi?!...(e homo sapiens).../ gândeşti că huruie de sens,

crezi că-i prezent şi viitor.../ da-i maimuţoi tehnicolor,

scuipă la ţintă, urlă tâmp,/ are manele în carâmb,

are cordoane-n cap şi-n cu.../ creier sintetic şi obscur,

blugi jerpeliţi, tricou descris/ cu-alde fac(iu) şi alde miss,

cu-alte cuvinte de asalt.../ cu moacă de ghiorlan înalt,

dar ţopârlan, sfrijit, infect,/ cu alergie la respect,

pute a lene-n sus şi-n jos.../ cât de frumos, şi ce frumos!

O vezi?!...(e homo sapiens).../ gândeşti că are sana mens,

crezi că e mâine oblu, cert.../ da-i o maimuţă de concert,

strigă stricat, strâmb şi banal/ în aparatul digital,

şi poartă cabluri, cum şi el,/ în creieraşul mărunţel,

blugi destrămaţi până la cu.../ cu rock şi hap şi k (k)pur,

cu fiţe, aere şi "rost"/ de (mala)divă lungă-n post,

şi (live, magistral, perfect)/ face spuzire la respect,

şi (până-n sânge, până-n os)/ pute-a trândavă...ce frumos!

Galaţiul în imagini

Vocea cetăţeanului, vocea politicianului:

Ultrascurte. Cum şi unde se mai sărbătoreşte 1 Mai

* În Micro 40 nu se sărbătoreşte 1 Mai pentru că e o zi asociată cu o activitate considerată degradantă, munca.

* La o cârciumă de la General e singurul loc în care se face acordul gramatical corect: în loc de doi mici, clienţii cer două mici.

* Propunere PSD: distanţa dintre barele de la gratiile din închisori va fi mai mică, pentru că mulţi membri ai partidului s-au plâns că le pică friptura prin grătarele improvizate din „ferestre” demontate.

* Patru cocalari se pregătesc să facă grătar în cel mai frumos loc din lume: au amenajat deja un spaţiu pe bancheta din spate a unui BMW alb.

* BOR caută cu disperare un sfânt în istorie, pe care să îl canonizeze pentru ziua de 1 Mai, pentru că nu e normal ca românii să fie în sărbătoare fără să dea şi un ban la biserică.

* Noutate absolută: Pentru prima dată în istorie, anul ăsta nu vom avea doar 1 mai prost, ci şi una mai proastă ca niciodată.

* Pentru că nu are nicio şansă de a obţine demisia Vioricăi Dăncilă, Klaus Iohannis se va reorienta spre o miză mai facilă, dar şi mai de efect: demisia lui Picu Apostol Roman din funcţia de viceprimar al Galaţiului.

Mic Ro 40

Deja-vu. Primăria îl cheamă iar pe Alex Velea

Ionuţ Pucheanu îi va cere lui Alex Velea să se mute la Galaţi, după ce artistul a ajuns să stea mai mult pe la malul Dunării decât pe acasă în ultima vreme. „A fost şi de Revelion, vine şi acum, parcă văd că şi de 1 iunie o să cânte tot Alex Velea. E foarte bine că îi face buletin de Galaţi, că am auzit că oricum şi-l pierduse. Sau nu era vorba despre el?”, a comentat analistul economic Virgil Carnfil.

Alex Colea

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 7295 ori Ultima modificare Duminică, 27 August 2023 12:19

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.