Măsură, în premieră | Un stat american a declarat pornografia o problemă de sănătate publică

Măsură, în premieră | Un stat american a declarat pornografia o problemă de sănătate publică
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În 2016, statul american Utah a devenit primul din istorie care a declarat, oficial, pornografia ca fiind o criză de sănătate publică. Într-un document oficial, autorităţile medicale din Utah afirmă că fenomenul îi afectează atât pe indivizi, cât şi societatea, în ansamblul său.

O rezoluţie în acest sens, care a fost semnată de guvernatorul Gary Herbert, face apel la cercetare şi schimbări în educaţie şi politici publice "pentru a rezolva problema epidemiei de pornografie care afectează cetăţenii din Utah şi naţiunea", relatează publicaţia "NPR". Documentul a fost aprobat în unanimitate de cele două camere ale legislativului local şi, deşi nu interzice pornografia şi nu prevede metode de a o combate, este considerat de susţinători o victorie morală. Pamela Atkinson, şefa "Coaliţiei împotriva pornografiei din Utah", susţine că 82 la sută dintre autorii de infracţiuni sexuale au început prin a privi pornografie. "Ei admit că au început cu pornografie soft, în urmă cu mulţi ani. Când nu a mai fost satisfăcătoare, au trecut la pornografia hard. Când nici aceasta nu a mai fost satisfăcătoare, au început să agreseze persoane reale". Rezoluţia adoptată în Utah spune, printre altele, că pornografia cauzează o încredere scăzută de sine la adolescenţii expuşi la vârste de 11-12 ani, hipersexualizarea adolescenţilor şi chiar a copiilor prepuberi şi banalizarea violenţei, abuzului şi a violurilor.

Mai mult, filmele XXX cauzează o creştere a traficului de carne vie, a prostituţiei şi a pornografiei infantile. Documentul mai spune că pornografia duce la "excitare sexuală deviantă" şi este "adictivă biologic". Filmele XXX mai provoacă o scădere a dorinţei tinerilor bărbaţi de a se căsători şi au efecte negative asupra unităţii familiilor. Aceasta nu a fost prima încercare a statului Utah de a lupta cu "flagelul" pornografiei. În urmă cu 15 ani, în Utah a fost numit un ombudsman (funcţie similară cu aceea de avocat al poporului - n.r) al plângerilor legate de pornografie şi obscenitate, singurul de acest fel din Statele Unite. Chiar dacă statul luptă împotriva pornografiei, cetăţenii din Utah par să o aprecieze. Un studiu din 2009 concluziona că, raportat la numărul de locuitori, Utah era statul cu cei mai mulţi abonaţi la site-uri porno cu plată. În ultimii doi ani, însă, studiile Pornhub arată că Utah are un număr sub medie de vizualizări pe cap de locuitor şi este pe locul 2 în ceea ce priveşte cele mai scurte sesiuni.

Citit 1813 ori Ultima modificare Luni, 06 August 2018 16:50

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.