Alegerile prezidenţiale, în globul de cristal

Alegerile prezidenţiale, în globul de cristal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Clarvăzătoarea Mariela din Galaţi, declarată Prinţesa Magiei, se ia la întrecere cu toţi analiştii politici care umplu ecranele televizoarelor. Mariela, care i-a „analizat”, cu globul său magic, pe toţi pretendenţii la preşedinţia României, face predicţii mai ceva ca analiştii. 

Cine intră în turul al doilea?

„Noi nu ne uităm la televizor la emisiuni politice. Am luat pozele fiecăruia dintre candidaţi – Băsescu, Geoană, Antonescu, Oprescu, chiar şi pe Becali l-am pus şi am văzut, prin puterea globului meu magic şi a cărţilor cu zodii, care are gânduri bune, care e pe interes, care pe bani, care pe profit şi cine e pentru oameni, pentru ţară şi nu e pe interes”.

„Băsescu este un om bun şi eu zic că este mai bun ca toţi. Şi Geoană are gânduri bune, dar nu este ca Băsescu, care e cu dragoste pentru oameni. La el am văzut lumină. Dar lupta cea mare va fi între el şi Geoană în turul doi”.

„Becali are şanse, dar prea puţine. Băsescu are inima curată, nu e parşiv. Dacă vă amintiţi, la alegerile pentru Primărie, noi l-am susţinut pe domnul Dumitru Nicolae şi ştiam că dânsul o să iasă”, ne-a dezvăluit clarvăzătoarea Mariela.

Arderi şi talismane

Clarvăzătoarea Mariela ne-a spus că de pe 15 şi până pe 20 noiembrie se fac „arderile”. „Ne adunăm 14 vrăjitoare să facem arderile şi să vedem care rămâne după turul 2. În timp ce facem arderile punem globul la fiecare”.

„Avem seară de spor, de sănătate, de înţelegere,  de dragoste, iar pe 20 deschidem bobile, care sunt sfinte. Vrem să fim sigure ca să vă putem spune cine iese preşedinte”, ne-a spus clarvăzătoarea Mariela.

Cine mai apelează în vremurile acestea de criză la puterile vrăjitoarelor? Mai mulţi oameni ca niciodată! „Vin oamenii pentru că nu le mai merge bine, li s-a blocat tot, şi nu mai au mulţumire sufletească. Dar o să fie bine şi încet-încet o să ieşim din criză. Lumea trebuie să fie cu inima deschisă", spune Mariela.

Desigur că şi politicienii i-au trecut pragul: „Au venit multe persoane influente de la partide - nu vă pot da nume - şi ne-au cerut ajutorul şi sprijinul. Le-am dat câte un talisman, apă sfinţită pe numele persoanei, şi un mir cu care se unge. Facem aceste talismane din plantele de dragoste, de spor, de reuşită, de dezlegare, de farmece, de  beţie”.

„Punem năvalnic pentru spor, piripampac pentru impotenţă, straşnic pentru frică şi argint viu…, de toate şi când politicianul vrea să treacă peste un moment greu, spune doar atât «Aşa cum trece năvalnicul, sau straşnicul, sau piripampacul prin orice aşa să trec eu». Cine crede că are nevoie de mine poate să mă găsească pe site-ul meu http://www.clarvazatoareamariela.com/, ne-a spus Mariela.

Pe 21 noiembrie ne-a promis că ne spune cine iese învingător din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi rezultatul referendumului.

Cert este, ne-a asigurat Mariela, că vrăjitoarele, clarvăzătoarele tămăduitoarele şi ghicitoarele ţin cu Băsescu. O fi vreun semn?

Citit 1522 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.