Mediocritatea, principalul defect al vorbitorilor de limba română

Mediocritatea, principalul defect al vorbitorilor de limba română
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

"Asemenea manuale îi mediocrizează pe elevi" (O distinsă profesoară de limba și literatura română, TVR1, 04.09.2018)

Începe școala și, ca în fiecare an, discutăm despre manuale. Ceea ce s-a întâmplat anul acesta este mai mult decât grav și, în același timp, este un exemplu de cum acționează mediocritatea. Efectele sunt foarte grave pentru că reprezintă un atentat la formarea intelectuală a copiilor.

Manualele după care vor învăța elevii din clasa a VI-a sunt pline de greșeli științifice și nu numai. Un profesor bun, este adevărat, știe să înlocuiască un manual mediocru și chiar nociv. Dar câți profesori cu vocație și dăruire mai sunt? Gândiți-vă că în școli intră și profesorii care la examene au luat nota 5 sau mai puțin.

În locul în care mă aflu ("la moșie"), o rudă de-ale mele a terminat douăsprezece clase la un liceu unde s-a intrat cu note sub 5 (foarte mulți copii) și unde nota de trecere s-a obținut pentru că n-a avut prea multe absențe și a fost mai disciplinată. Dar absolventa de liceu spune încă "e mulți".

Să revenim la mediocritate. Verbul din enunț nu există. Încă! Dar trebuie să știți că oamenii instruiți sunt cei care, pentru că ştiu mai multe limbi străine, introduc în limba română cuvinte noi. Unele vor face carieră (vezi cuvântul "societate", adus la noi de pașoptiști), altele nu se vor regăsi în dicționare.

Nu știu dacă acest cuvânt va rămâne sau nu, dar știu că mediocritatea nu trebuie să ia decizii importante pentru un neam întreg.

Mediocritatea FACE CEL MAI RĂU LA LIMBĂ.

Cuvântul săptămânii

Hârleţi - Ştiu, nu vă sună bine. Asta pentru că este greşit! Hârleţul este o lopată de dimensiuni mai mici, iar forma corectă de plural este ori hârleţuri, ori hârleţe. În niciun caz hârleţi, aşa cum am auzit la "Ce spun românii". Limba română vorbită corect face bine în viaţă!

Citit 1427 ori Ultima modificare Joi, 06 Septembrie 2018 18:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.