Dacă n-aţi văzut Sibiul în ultimii ani, merită din plin să faceţi un drum, chiar dacă, în maxitaxi sau autocar (există cursă directă, spre deosebire de tren, care trebuie schimbat), călătoria durează 7 ore şi jumătate.
Ceea ce vezi însă odată ajuns la destinaţie, este greu de exprimat în cuvinte. Şi nu atât centrul istoric impecabil renovat, curat şi plin de farmec al oraşului - Hermannstadt, în varianta germană - te vrăjeşte, ci, mai degrabă, atmosfera, un fel de bucurie de a trăi aparte, specifică marilor capitale europene, dar mai cu seamă Vienei.
Evident, oraşul, care atrage, după renovarea ce a precedat desemnarea sa drept capitală culturală europeană în 2007, foarte mulţi turişti, români, dar mai cu seamă străini. E plin, în consecinţă, de hoteluri, moteluri, hosteluri şi pensiuni, care mai de care mai dornice de oaspeţi.
O simplă căutare pe Internet te ajută să găseşti cazare la preţuri rezonabile, la două şi trei stele ori margarete. Şi, evident, hotelurile şi pensiunile au avantajele lor: servicii de masă, la cerere, parcări păzite, în unele cazuri săli de gimnastică şi saună etc.
Dacă însă doriţi să fiţi pe cont propriu, să nu mâncaţi la ore fixe şi să trăiţi precum sibienii, un apartament închiriat în regim hotelier este o idee mai bună, preţurile variind de la 100 la 200 de lei pe noapte, în funcţie de numărul de locuri. Foarte multe dintre ele sunt situate în zona centrală, în clădiri vechi, pline de farmec, având însă asigurat confortul modern al oricărui hotel.
Ce poţi face la Sibiu? Dacă te pasionează muzeele, ai câteva la îndemână, Muzeul Bruckenthal şi Muzeul de Etnografie Săsească fiind doar două exemple.
Dacă vrei să te şi plimbi prin aer liber, dar să vizitezi şi un obiectiv turistic important, în Dumbrava Sibiului se află un impresionant Muzeu al Satului. Despre toate acestea însă, mai multe amănunte în suplimentul „Vieţii libere” de sâmbătă.
Pentru îndrăgostiţii de plimbare şi de arhitectură veche, Sibiul e o comoară care se descoperă la pas: străduţe pitoreşti, pasaje tip tunel, case cu detalii frumos îngrijite, cu uşi şi obloane din lemn lăcuit, magazine ale căror firme respectă stilul arhitectural.
Nimic strident, nicio culoare care să supere ochiul. Totul, de la clanţele porţilor la spoturile care noaptea luminează zidul cetăţii sau obiectivele turistice importante, este făcut aşa încât să pună în valoare sufletul clădirilor vechi.
Noaptea, poţi merge liniştit pe străzi, imaginându-ţi cum ar fi să locuieşti într-una dintre casele acestea. Şi, nu ştiu de ce, cred că nimeni nu se gândeşte cât costă să le încălzeşti sau să repari mândreţe de acoperişuri din ţiglă roşie.
Toată lumea (inclusiv eu) şi-ar dori să aibă privilegiul de a trăi acolo, apărat de bătrânele ziduri, într-un oraş cu cafenele la tot pasul, cu frumoase terase direct pe trotuar, cu vin de Recaş la pahar în restaurante, o urbe cosmopolită, în care auzi pe stradă, în jurul tău, vorbindu-se cel puţin câteva dintre limbile pământului.
Şi, nu în ultimul rând, un oraş bine gospodărit, unde există automate pentru tichetele de parcare subterană (care, şi ea, există!), unde magazinele - chiar cele aparţinând marilor lanţuri - respectă arhitectura şi clienţii, unde peste tot ţi se dă bonul fiscal fără să-l ceri şi unde, dacă ţi-e poftă de copilărie, poţi cere la brutărie o pâine de Sibiu.
Încercaţi, muşcaţi cu poftă un colţ bine rumenit şi veţi reveni mereu cu plăcere aici.
