Violul din „Răscoala”
Ştiţi când eram mici şi dădeam repede paginile la carte, să vedem cum se termină? Era prea greu să stau să-i citesc descrierea frunzei, la Sadoveanu, când peste 10 file aflam dacă pleacă sau nu Vitoria în bejanie.
Mă lipseam de subtilităţile războiului de secesiune, doar ca să ajung mai repede la pasajul în care Rhett o pupă de Scarlett – ca să nu mai zic că punctul culminant al nerăbdării a fost atins, la mine şi la toţi elevii de a XI-a, posesori de fragment insuficient dezvoltat în manual, de „Răscoala” lui Rebreanu: poate doar criticii literari au terminat cartea aia, că noi restul ne-am mulţumit cu scena violului.
No more
Zic de nerăbdare pentru că vârtejul ultimelor luni m-a făcut să-mi sar propriile foi şi să nu mă citesc prea atent. Am vâjâit prin propria mea carte, doar-doar aflu mai repede cum se termină poveştile pe care le-am început.
Să fie la mijloc faptul că am decis, de ani buni – cred – în străfundul minţii, că la 30 de ani fac ordine în viaţă, tai în carne vie, pun sare, îndepărtez chirurgical minciuni, compromisuri, secrete şi existenţe duble?! Poate fi.
Cum poate fi şi faptul că pe cât de mult timp eşti dispus să suporţi o poveste complicată, în care singur te-ai băgat, pe atât de clar te poţi scutura de aceeaşi poveste, ca de o şubă incomodă.
Trebuie doar să te hotărăşti, lucru pe care nu poţi să-l anticipezi decât dacă eşti lovit de geniu, fapt care sigur nu mi se întâmplă.
Ridicolii din noi
Sunt mai înţeleaptă, mai bătrână, mai şuie, am mai multe kile? Cam da, pe toată linia – lăsatul de fumat te pune într-o poziţie de adversitate cu propriul corp, dispus să se îngraşe parcă şi cu aer.
Creierul mi s-a relaxat şi pot să râd de mine, de lucrurile care mi se păreau a fi capitale şi s-a dovedit a fi fâsuri nervoase. Singură îmi pot măsura neghiobiile, îmi pot contabiliza minusurile şi îmi pot neuita morţii.
Operaţiunea are grămezi de părţi comice, doar eşti tu, arătându-ţi-te ţie, ceea ce poate fi mai mult decât ridicol. În plus, ceea ce vezi nu seamănă aproape niciodată cu ceea ce ştii tu că eşti…
M-am trecut clasa
Dar nu trece şi 2009? E în regulă, la anul îmi trece şi mie dispoziţia filozofică, poate îmi dau şi foc la valize, că mai mult decât le-am plimbat eu anul acesta, nu le-ar fi solicitat nici ţiganii care umblă cu cortul Versace.
Continui să îmi fac lecţiile - m-am prins că dacă tot sar pagini, la un moment dat nu mai pricep ce vrea autorul de la mine. Şi să nu pot eu să mă ascult fără să ajung să repet anul – asta chiar nu pot să retrăiesc.
