Horrorul ”The Nun”, întâmpinat cu săli pline. Reclamă pentru România

Horrorul ”The Nun”, întâmpinat cu săli pline. Reclamă pentru România
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Într-un articol publicat la începutul anului, consideram "The Nun/Călugărița: Misterul de la mănăstire" drept "cel mai promiţător horror al anului". Spin-off al filmelor "The Conjuring" şi "Annabelle", filmul are în centrul atenţiei cel mai înspăimântător personaj negativ al francizei, demonul Valak. Faptul că el este prizonier într-o mănăstire din România face horrorul cu atât mai interesant pentru publicul de la noi.

Cel mai îmbucurător aspect al producţiei nu este legat de calităţile sale intrinseci: filmul este o gigantică reclamă pentru România şi mai ales pentru castelul Corvinilor de Hunedoara. Da, "Călugăriţa" consolidează o imagine dubioasă a României în lume, aceea că suntem toţi nişte ţărani aflaţi încă în Evul Mediu şi gata în orice moment să cădem victimă unui vampir sau unui demon, dar nu avem de ce să ne plângem, atâta vreme cât batalioane de străini vin în ţară tocmai pentru a-şi confirma sau infirma această impresie. Succesul acestui horror şi modul inspirat în care îi foloseşte arhitectura gotică ar putea face castelul Hunedoarei încă şi mai popular printre vizitatorii din ţară şi din străinătate.

Pe lângă locaţii (o scenă de interior din Vatican s-a filmat la Palatul Parlamentului, iar câteva exterioare la Mogoşoaia), "The Nun" distribuie şi actori din România. Te vei bucura să le recunoşti pe Maria Obretin şi Ingrid Bisu în rolurile a două călugăriţe care o ajută pe sora Irene în lupta ei cu Valak, iar prezenţa lor, eficacitatea sperieturilor şi impunătoarea arhitectură a castelului te-ar putea face să închizi ochii la minusurile filmului şi să-l apreciezi poate mai mult decât merită.

Citit 2052 ori Ultima modificare Vineri, 14 Septembrie 2018 18:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.