Romaniţa Iovan face Revelionul în Maramureş

Romaniţa Iovan face Revelionul în Maramureş
Romaniţa Iovan este unul dintre cei mai longevivi designeri români
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Romaniţa Iovan a fost nominalizată anul acesta la "ELLE Style Awards", la categoria "Best Personal Style", şi a dezvăluit care sunt planurile ei pentru sfârşitul de an.

Romaniţa Iovan a dezvăluit că a petrecut Crăciunul în familie, însă pentru Revelion are planuri speciale. "Am hotărât împreună cu gaşca noastră de vreo 20 de tineri energici şi plini de iniţiativă să plecăm în Maramureş. Vom petrece Revelionul într-un sat foarte departe de lumea dezlănţuită. Este superb acolo. Am ales trei căsuţe tradiţionale unde vom fi cazaţi şi Revelionul îl vom face tot aşa, într-o casă tradiţională. Ne-am făcut program să mergem cu Mocăniţa, să mergem cu sania cu cai", a povestit ea.

Romaniţa Iovan este unul dintre cei mai longevivi designeri români, cu o carieră în modă de aproape 30 de ani. A început ca model şi, fermecată de zona de fashion, şi-a dat seama că viitorul său era în această industrie. Însă, alegerea acestui domeniu nu a fost una neapărat uşoară. "Terminasem la seral Economia Serviciilor de Alimentaţie Publică şi Turism. Mă pregăteam pentru management în turism şi m-am gândit foarte serios ce aş vrea să fac cu viaţa mea. Totul s-a întâmplat imediat după Revoluţie. Eram micuţă, aveam 25 de ani, dar am hotărât să merg pe ideea de fashion, să las în urmă faptul că mă pregătisem pentru turism. Aşa că am început să mă autoeduc în această direcţie", spune Romaniţa.

A fost o decizie pe care mulţi au considerat-o riscantă, însă pasiunea, talentul şi munca susţinută au ajutat-o pe Romaniţa să exceleze în domeniul modei şi să îşi creeze propriul brand. Iar astăzi, privind retrospectiv, nu ar schimba nimic din trecut, fiindcă toate alegerile pe care le-a luat de-a lungul timpului au ajutat-o să devină o femeie puternică, independentă şi de succes. "Sunt mulţumită cu ceea ce am făcut până la 55 de ani, n-aş renunţa la nimic din ceea ce s-a întâmplat. Nu am regrete", mai spune creatoarea de modă.

Sursa: elle.ro

Citit 1473 ori Ultima modificare Vineri, 20 Decembrie 2019 14:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.