Destul de frecvent, în exprimarea de zi cu zi, auzim formulări de genul „ora doi”, „ora doisprezece” sau „ora douăzeci şi doi”. Uneori este vorba de forma regională a acestor termeni, caz în care nu vorbim de o greşeală gramaticală. De cele mai multe ori, avem de-a face însă cu erori de exprimare apărute fie din neştiinţă, fie din comoditate şi lipsă de atenţie în ceea ce priveşte utilizarea cuvintelor cu forma lor corectă.
Greşelile cel mai des întâlnite sunt următoarele: „ora doi”, „ora doisprezece”, „ora douăzeci şi doi”. Uneori, se întâmplă să auzim însă şi alte formulări la fel de eronate, cum ar fi: „ora una” sau „ora douăzeci şi una”. Aceste formule greşite sunt întâlnite în vorbire, cel mai adesea, dar pot fi întâlnite la fel de bine şi în scris. Înainte de a explica de ce sunt greşite, iată şi variantele corecte: „ora două”, „ora douăsprezece”, „ora douăzeci şi două”, „ora unu” şi „ora douăzeci şi unu”.
Formulele „ora unu” şi „ora douăzeci şi unu” sunt practic singurele excepţii de la regulă, aşa cum explică autorii „Ghidului de exprimare corectă”, disponibil pe dexonline.ro.
O rostire „de neînţeles”
„Ora unu/ douăzeci şi unu, deci numerale masculine pe lângă un substantiv feminin, constituie excepţii, explicabile prin faptul că moştenesc forma iniţială a felului cum era exprimat timpul, „un ceas după miezul nopţii/ zilei”, mai pe scurt, „ceasul unu”, iar prin rostire prescurtată, unu (e ceasul unu sau, simplu, e unu). Apoi, forma de masculin, deja impusă, s-a păstrat şi pe lângă femininul oră: ora unu. În schimb, în cazurile „ora două/ douăsprezece/ douăzeci şi două”, s-a impus forma de feminin, care este şi cea de neutru plural: „două ceasuri după miezul zilei/ nopţii”, de unde ceasurile sau ceasul două, apoi ora două etc. Este de neînţeles cum cineva poate rosti „ora doisprezece”, atât timp cât nu va spune niciodată ora doi!”, se arată în ghidul amintit.
Discuţia pe marginea acestui subiect este însă ceva mai amplă, aşa cum reiese din următorul pasaj. „Potrivit regulii că numeralul de identificare nu cunoaşte flexiunea după gen (are formă unică, de masculin), se spune: ora unu (nu ora una) şi ora douăzeci şi unu (nu ora douăzeci şi una). Consecvenţi în respectarea acestei reguli, ar trebui să zicem ora doi. După cum se ştie însă, se întrebuinţează forma de feminin: ora două, ora douăsprezece, ora douăzeci şi două. Această abatere de la sistem este atât de bine consolidată în limba română, încât a devenit normă”, scrie G. Gruiţă, în cartea „Gramatică normativă. 77 de întrebări. 77 de răspunsuri”, apărută la Paralela 45, în 2007.
