Foto… iubire de Dragobete`s Day

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Vineri – bal la Club S *

„Tinerii democrat-liberali îi invită pe tineri la o şedinţă foto de iubire”, a declarat ieri Viorel Trif, preşedintele Organizaţiei Municipale de Tineret a PD-L. Sărbătoarea de Dragobete va putea fi astfel fixată „etern” în amintirea îndrăgostiţilor gălăţeni.

Fiecare pereche tânără… la suflet care doreşte, iubiţi sau soţi, va avea ocazia să se fotografieze gratuit „într-un decor romantic”: pe un fundal frumos.

Mai multe „studiouri foto” ad-hoc vor fi astfel înfiinţate în trei zone ale oraşului: în Ţiglina, în zona clădirii Arcada şi a staţiei auto, în zona Parcului Eminescu şi în Micro 19, lângă Billa. Ele vor fi deschise între orele 10 şi 20.

Acţiunea beneficiază de sprijinul a două firme de publicitate gălăţene. Vor fi montate şi indicatoare care să ajute orientarea spre „studiouri”.

Fotografiile vor putea fi trimise apoi prin e-mail celor pozaţi, iar cei care nu folosesc poşta electronică vor putea să le obţină de la sediul de pe strada Universităţii al filialei partidului. Pare să fie şi o ocazie de… împrietenire între partid şi tineri. 

„Din păcate, Dragobetele a fost cam neglijat în ultima vreme, în favoarea petrecerii de Valentine`s Day”, a mai spus preşedintele Trif.

Azi vor fi împărţite de asemenea  calendare şi invitaţii la un bal, ce se va desfăşura vineri, începând cu ora  22, la Club S – Casa de Cultură a Studenţilor.

Citit 778 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.