De ce expresia ”a pune presiune” este greșită

De ce expresia ”a pune presiune” este greșită
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

"Acțiunile politice din ultima perioadă pun o presiune enormă pe sistemul de justiție", spunea, în urmă cu vreo trei ani, un politician. Declarația sa a apărut transcrisă, cuvânt cu cuvânt, pe majoritatea site-urilor de știri, fără ca cineva să sesizeze greșeala pe care o conține. În limba română, a spune sau a scrie "a pune presiune" nu este corect. În schimb, poate fi folosită altă formă, fără a risca să ne abatem de la normele lingvistice în vigoare.

Expresia "a pune presiune" provine din traducerea după ureche a sintagmei englezești "to put pressure". Dacă în limba engleză această formulă se folosește și este corectă, nu același lucru se întâmplă și în limba română, unde termenul "a pune" trebuie obligatoriu înlocuit cu verbul "a exercita", spre exemplu.

În DEX, explicațiile sunt cât se poate de clare. Astfel, substantivul "presiune" poate fi folosit și cu forma sa figurată, de "constrângere (morală, economică, politică, socială) exercitată asupra cuiva".

"Presiunea, în românește, poate fi "făcută" (faci presiune într-o anumită chestiune politică), "exercitată" sau "creată". Mai general, ea poate fi desigur și "crescută" sau "scăzută". Ca imagine ajutătoare, ne putem imagina că presiunea e la origine un fenomen fizic care are de-a face (în principal, chiar dacă nu numai) cu gaze închise într-un recipient - deci ea nu se "pune", căci, în românește, "a pune" presupune o așezare "pe" și nu o activitate "în" ceva", se arată într-un articol mai vechi, dar încă actual, de pe blogvocabular.wordpress.com.

În concluzie, data viitoare când ne vom simți tentați să folosim această sintagmă, putem să facem o mică pauză și să o înlocuim cu "a presa" sau cu expresiile "a exercita presiune" sau "a crea presiune". Sunt variante care deja existau în limba română, motiv pentru care nu avem nevoie de împrumuturi lingvistice pripite.

Cuvântul săptămânii

În limba română actuală, adjectivul "șmecher" este folosit adesea într-un sens substantivat și desemnează pe cineva care "știe să iasă cu dibăcie din încurcături, pe care nu îl poți păcăli; abil, dezghețat, șiret, șarlatan". La origini, însă, termenul avea alte semnificații. Ca proveniență, cuvântul provine din germanul "Schmecker", unde înseamnă "persoană cu gust rafinat". Se spune că boierii români care dețineau podgorii angajau specialiști străini în degustarea vinurilor. Degustătorul a devenit astfel "șmecher", adică un specialist care putea pune verdictul de "bun" sau "prost" unui vin.

Citit 10365 ori Ultima modificare Vineri, 05 Iunie 2020 00:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.