Ce face zilnic Iulia Vântur în izolare în India

Ce face zilnic Iulia Vântur în izolare în India
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Iulia Vântur trăieşte deja de cinci ani în India. În prezent, vedeta se află în izolare alături de Salman Khan, câţiva prieteni şi membri ai familiei la casa de vacanţă din Panvel a acestuia. Iată cu ce îşi ocupă timpul zi de zi!

Au trecut aproximativ cinci ani de când Iulia Vântur a plecat în India şi se bucură de succes la Bollywood. Iar de trei luni şi jumătate, stă în izolare. Nu singură, ci alături de Salman Khan, câţiva prieteni şi membri ai familiei la casa de vacanţă din Panvel a acestuia. 

Într-un interviu pentru Click.ro, Iulia Vântur a dezvăluit cum îşi petrece timpul zi de zi în izolare. Spune că s-a bucurat iniţial pentru că va avea în sfârşit timp să facă tot ce îşi doreşte fără a fi presată de timp. Bucuria a durat însă cam două săptămâni, iar apoi vedeta a învăţat să ia fiecare zi aşa cum este. „Am învăţat foarte multe despre mine în izolare”, spune Iulia.

„Zilele se scurg repede pentru că nu sunt singură în izolare. Fac cardio, sală, yoga, streching, kickboxing. Merg cu bicicleta, fac echitaţie şi destul de multă mişcare în aer liber. Sunt norocoasă că am rămas “blocată” la casa de vacanţă. Unde mă bucur de natură, de aer curat şi sunt mult mai ferită de pericolul de a contacta virusul”, a adăugat vedeta.

De asemenea, alocă timp orelor de muzică, practică vocală şi reţelelor de socializare cu ajutorul cărora păstrează legătura cu fanii ei, dar şi cu cei dragi din România.

„În izolare, zilele trec printr-o oarecare rutină: meditaţie, cafeaua de dimineaţă cu prietenii, cardio şi gym. Fac antrenament cu Cristi Geamăn prin zoom, chiar dacă el e în România, iar eu în India. Dacă vrei, poţi! Apoi prânz, lecţia de canto, bicicletă sau yoga, stretching. Urmează masterclass-uri de actori, muzică, timp petrecut cu prietenii, întâlniri “prin telefon”. Mai şi muncesc în izolare: am dublat pentru filmul pe care l-am filmat în urmă cu 4 luni, în Londra “Leila&Manju”, am înregistrat câteva piese. Una dintre ele a fost compusă în aceeaşi frecvenţă cu cea a pământului, ca o rugăciune, în scop caritabil, pentru a strânge fonduri pentru familii nevoiaşe. Am fost parte în diverse acţiuni umanitare, în special în această perioadă, când oamenii au fost în impas”, a mai dezvăluit Iulia Vântur.

Sursa: agentiadepresamondena

Citit 2950 ori Ultima modificare Marți, 30 Iunie 2020 23:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.