Catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă în 2024. La cinci ani de la incendiu

Catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă în 2024. La cinci ani de la incendiu
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Devastată de un incendiu puternic, în urmă cu doi ani, Catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă în 2024, a promis recent ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot, anunţând totodată că subscripţia publică lansată pentru restaurarea acesteia a permis strângerea unor fonduri suficiente, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Datorită acestor donaţii şi unor promisiuni de donaţii care se ridică la 833 milioane de euro, ''la ora actuală, sumele astfel colectate ne permit să privim relaxaţi acest şantier'', a declarat ministrul, în faţa Senatului. ''Vă pot spune că, în 2024, catedrala Notre-Dame din Paris va fi redeschisă'', a adăugat Roselyne Bachelot.

Joia trecută, împreună cu preşedintele Emmanuel Macron, ministrul Culturii din Franța a mers pe șantierul unde este restaurată și pe alocuri reconstruită celebra catedrală. Pe 15 aprilie 2021, s-au împlinit doi ani de la incendiul care a devastat parţial catedrala, capodoperă a artei gotice.

Şeful de stat a promis reconstrucţia în termen de cinci ani a catedralei, ale cărei fleşă şi acoperiş au fost distruse de flăcări.

Reprezentantul lui Macron pe acest şantier, generalul Jean-Louis Georgelin, a dat asigurări, la rândul său, că Notre-Dame de Paris va fi redeschisă în 2024, iar un serviciu religios "Te deum" va fi oficiat la data de 16 aprilie a acelui an. Nu toate lucrările vor fi finalizate însă până la acea dată.

La 15 aprilie 2019, pe când se afla în restaurare, celebra catedrală gotică, veche de 850 de ani şi un adevărat simbol al Franţei, şi-a pierdut turla, acoperişul şi orologiul, precum şi o parte din boltă, distruse de flăcări, sub privirile a mii de trecători. Flăcările au năvălit prin acoperişul catedralei  şi au cuprins rapid turla octogonală în formă de săgeată, care s-a prăbuşit, urmată de întregul acoperiş. Catedrala se afla în curs de renovare, pe anumite părţi ale sale fiind ridicate schele. Cele 16 statui din bronz de pe fleşa catedralei fuseseră demontate anterior, pentru a fi restaurate.

Citit 596 ori Ultima modificare Luni, 26 Aprilie 2021 17:08

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.