Ofensiva grupurilor de interese

Ofensiva grupurilor de interese
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aşa cum era de aşteptat, reunirea în Congres, la Rm. Vâlcea, de sâmbătă, 5 iunie, a reprezentanţilor organizaţiilor de profil afiliate Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AGVPS) din România a fost dominată de îngrijorarea generală cu privire la  iminenta şi apropiata acţiune de recontractare a fondurilor de vânătoare şi pescuit sportiv.

În esenţă, e vorba de intenţia unor grupuri de interese de a scoate la licitaţie publică toate fondurile cinegetice din ţara noastră, nesocotindu-se astfel munca şi cheltuiala privată a gestionarilor de până acum, care au preluat fondurile secătuite de vânat în urmă cu circa 60 de ani şi pe care le-au adus în situaţia actuală, în care efectivele de vânat depăşesc, în foarte multe cazuri, efectivele optime.

Există intenţii de a destabiliza actuala stare de lucruri prin iniţiative legislative ignorând principiul stabilităţii legii (în speţă, 407/2006, Legea fondului cinegetic), al raporturilor juridice şi al drepturilor stabilite prin aceasta.

„Europa ne integrează, ai noştri ne dezintegrează!…”

„După patru ani de zile, de atunci de când sunt preşedintele de onoare al A.G.V.P.S. din România, am înţeles că reprezentăm o comunitate deosebit de puternică şi am şi convins multă lume despre adevărurile pozitive ale acestei comunităţi, sublinia în cuvântul său, Mugur Isărescu, preşedintele de onoare al A.G.V.P.S”.

„Pot spune că organizaţia noastră, afiliată la organisme similare europene, a devansat cu şapte ani  integrarea în Uniunea Europeană, asociaţiile noastre sunt asociaţii europene şi sunt singurele care au acţionat până acum pentru o gestionare durabilă a zestrei cinegetice româneşti, atât de premiată pe plan internaţional, atât de râvnită!”.

„Utilizarea durabilă a acestei bogăţii înseamnă conservare durabilă, ceea ce au făcut până acum asociaţiile afiliate la A.G.V.P.S. din România. Experienţa, înţelepciunea acumulate în zeci de ani de obştea noastră nu au alternativă, asta trebuie să înţeleagă toată lumea.”

„Europa ne integrează, dar ai noştri ne dezintegrează, afirma la Congres Ionel Duţă, de la Piatra Neamţ. Noi am întreţinut şi întreţinem pe banii noştri fondurile de vânătoare şi nu suntem deloc de acord cu eticheta de moştenire comunistă, aceasta o pun doar cei ce au interese personale de grup”.

„Se încearcă acum modificarea  legii noastre conform unor interese de grup şi la noi totul este posibil din moment ce o lege a putut fi modificată de vreo zece ori în şapte ani de zile. Şi în domeniul pescuitului, în trei luni de zile, legislaţia s-a modificat de trei ori, afirma Nicolae Goicea, de la Suceava”.

„Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii!”

„Iniţiativa legislativă privind modificarea Legii 407/2006 cu privire la soarta viitoare a fondurilor de vânătoare reprezintă un mare pericol asupra faunei  cinegetice din România, întărea ideea de mai sus Ilie Marian”.

„Cei care doresc aceasta invocă cine ştie ce scopuri nobile, dar, pe scurt, vă atrag atenţia că ˝drumul spre iad e pavat cu bune intenţii˝!”.

Cam acesta a fost „tonul care a făcut muzica” în şedinţa anuală de lucru a A.G.V.P.S. din România.

Citit 639 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.