Cum procedăm în caz de accident

Cum procedăm în caz de accident
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Accidentele pot fi de mai multe feluri: fie tamponări uşoare, fie grave, în urma cărora au apărut victime. În cazul tamponărilor uşoare, legea s-a tot schimbat în ultima perioadă, astfel încât multă lume nu mai ştie exact ce trebuie făcut în nefericitul caz al unui accident. În cazul în care accidentul s-a soldat cu victime, trebuie chemată poliţia la faţa locului.

În situaţia în care nu au fost victime, dar au fost implicate mai mult de două maşini în accident, trebuie să vă deplasaţi singuri la biroul de tamponări al Poliţiei Rutiere. Constatul amiabil este intrat de ceva vreme în vigoare şi se aplică în situaţia în care doar două maşini s-au tamponat, iar cel vinovat îşi recunoaşte fapta.

În această situaţie, nu trebuie decât să vă deplasaţi împreună la biroul de daune al firmei la care este asigurat şoferul care a produs incidentul. Aici aveţi de aşteptat destul de mult, chiar dacă nu aveţi multe persoane în faţă, deoarece deschiderea unui dosar de daune împreună cu cele două fişe ale constatului amiabil fac cinste birocraţiei din România.

Nici nu încercaţi măcar să mergeţi la Poliţie, cei de acolo vă pot ajuta doar dacă au fost implicate mai mult de două maşini în accident sau dacă este vorba de un accident cu victime.

În cazul în care nu vă puteţi înţelege, adică şoferul vinovat nu îşi recunoaşte culpa, mergeţi la Poliţie. Şoferul vinovat va fi sancţionat ca atare, dacă s-a ajuns aici. Adică va primi amendă, puncte de penalizare sau, dacă este cazul, chiar i se va suspenda permisul.

Dacă acesta şi-ar fi recunoscut greşeala şi ar fi mers direct la firma de asigurări, ar fi scăpat de toate aceste sancţiuni. Acesta este şi motivul pentru care astfel de situaţii apar destul de rar. Fiecare şofer ştie când a greşit, chiar dacă încearcă să paseze vina, dar de frică Poliţiei devine brusc mai cooperant şi astfel înţelegerea amiabila funcţionează de minune.

Este bine să ştiţi că vechiul birou de tamponări al Poliţiei din Galaţi, de la Patinoar, nu mai există şi trebuie să va duceţi direct la sediul Poliţiei Rutiere Galaţi, de pe strada Domnească nr.102, lângă Catedrală.

Pentru reparaţie, şoferul nevinovat are nevoie de o copie a poliţei RCA a celui care l-a tamponat, deşi firmele de asigurări vă vor cere să vă prezentaţi şi împreună cu cel care v-a tamponat.

Dacă aţi fost implicat într-un accident, iar cel care v-a tamponat are maşina înmatriculată în străinătate, trebuie să vă adresaţi Biroului Asigurătorilor din România, www.baar.ro.

Citit 7092 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.