Serialul „În slujba poporului”, în care joacă preşedintele Zelenski, cumpărat de Pro Tv

Serialul „În slujba poporului”, în care joacă preşedintele Zelenski, cumpărat de Pro Tv
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Pro TV a cumpărat serialul ucrainean „Servant of the People” / „ În slujba poporului”, în care preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, joacă rolul principal, anunţă TVmania. Vestea a venit din partea companiei de distribuţie Eccho Rights, care a vândut licenţa serialului mai multor radiodifuzori importanţi, printre care şi Pro TV. Postul românesc de televiziune a cumpărat drepturile de distribuție pentru cele trei sezoane ale serialului.

„În calitate de distribuitori internaţionali ai serialului "Servant of the People", creat de preşedintele Zelenski şi care îl are în rol principal, poziţia Eccho Rights este că cel mai bun sprijin pe care industria globală de televiziune îl poate oferi Ucrainei astăzi este să împărtăşească această poveste”, a anunţat distribuitorul pe pagina sa de Instagram, precizând că urmează să facă şi o donaţie de 50.000 de euro către Crucea Roşie din Ucraina.

 „În slujba poporului” este un serial de televiziune de satiră politică ucraineană, creat și produs de Volodimir Zelenski, care joacă rolul lui Vasil Petrovich Holoborodko, un profesor care predă istoria la liceu. Vasil are 30 de ani și este ales în mod neașteptat președinte al Ucrainei, după ce un videoclip viral filmat de unul dintre elevii săi îl arată în timp ce condamnă corupția guvernamentală.

Serialul este o comedie, dar și un document important de unde provine Zelenski. Președintele său fictiv este un om normal, care își dezvoltă rolul de lider eroic și adorat.

Citit 2934 ori Ultima modificare Vineri, 04 Martie 2022 14:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.