Cum să nu încurajați nici măcar în joacă agresivitatea câinilor

Cum să nu încurajați nici măcar în joacă agresivitatea câinilor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Bun-găsit, dragi iubitori de animale! Și astăzi vom încerca să vă fim de folos cu sfaturi care să vă ajute să vă înțelegeți și îngrijiți mai bine prietenul necuvântător. Un subiect cât se poate de actual și de real este agresivitatea. O agresivitate încurajată, din păcate, de unii stăpâni, căreia îi pot cădea victime alte animale, copii sau adulți.

Faptul că unii își cresc câini ca pe arme de apărare, că îi „antrenează” în acest scop, dar nu sunt în stare să controleze pornirile agresive ale patrupedului constituie o realitate. La fel și aceea că există indivizi care își completează imaginea de „șmecher” procurându-și câini cu temperament agresiv sau antrenați pentru luptă, și le permit, în mod deliberat sau din neștiință să devină pericole publice. În cazul acesta, autoritățile sunt cele care ar trebui să ia măsuri pentru a combate astfel de practici.

Nu mai puțin adevărat este că, de cele mai multe ori, agresivitatea câinilor este încurajată, cultivată în joacă, în mod iresponsabil, de stăpâni care nu conștientizează că animalul va crește. Și că o mușcătură în joacă poate deveni periculoasă inclusiv pentru stăpânul care l-a învățat să muște, pe când era pui. Pe scurt, unor posesori de câini li se pare amuzant să-și îndemne puiul „Mușcă, mușcă!” și să-i permită să-și înfigă dinții și să tragă de hainele lor sau de un deget. Patrupedul va înțelege că este normal un astfel de comportament și va ajunge la maturitate convins că poate mușca după bunul plac. Riscurile sunt pe măsură. Nu doar un Rottweiler sau Doberman poate răni grav, ci și un Cocker. O altă joacă dăunătoare este aceea în care patrupedului i se fură ori iau jucăriile, dezvoltându-i-se, în acest fel, instinctele de protecție a bunurilor. Și în acest fel se poate ajunge la atacuri ale patrupedului împotriva copiilor sau altor membri din propria familie!

Potrivit chinologilor, asemenea oamenilor, și câinii, indiferent de rasă, au temperamente şi caractere. Iar pentru un stăpân timid sau neinițiat, un câine cu un caracter voluntar şi energic, un coleric, va deveni o adevărată bombă în casă. Toate acestea pot fi îndreptate la timp, prin educația câinelui, care trebuie să înceapă din momentul în care animalul este adus acasă și continuând cu un dresaj competent, la care să participe atât patrupedul, cât și stăpânul.

Cum puteți dezvăța cățelul de obiceiul prost de a mușca, vom încerca să arătăm săptămâna viitoare.

Citit 994 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 Ianuarie 2023 22:18

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.