Etimologii chiznovatice. Cogeamite/ coșcogeamite

Etimologii chiznovatice. Cogeamite/ coșcogeamite
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Doar cei născuți mai alt an își mai aduc aminte adjectivul; odată cu ei va muri și acest nume, care a fost, altădată, o legendă mondială.

La 14 iulie 1914, în Mârșani, Dolj, s-a născut un copil care va duce faima boxului românesc în toată lumea, dar care va apune apoi tragic, la doar 22 de ani. Potrivit istoricilor, acest "erou național" s-ar fi numit Gogu Ștefănescu sau Dumitru Goagă, fiind primul dintre cei 11 copii ai unei familii sărace, care se îndeletnicea cu agricultura. Se pare că o combinație între cele două variante a fost numele Dumitru Ștefănescu, care rimează întrucâtva cu Gogu Mitică.  A intrat în scena pugilismului drept Gogea Mitu. Doi dintre copiii familiei au fost atinși de gigantism hipofizar (boală a glandei hipofize - pituitare, responsabilă cu creșterea): Gogea și fratele său mai mic, Tudorel (mort la vârsta de 7 ani, când deja măsura 1,80 metri).

Racolat de un circ pentru un spectacol freak show itinerant, alături de femeia cu barbă, înghițitorul de flăcări, fata sirenă, cel mai mic pitic şi diverse astfel de ciudățenii, viitorul Gogea Mitu se remarcă nu numai prin statură (mult peste doi metri), dar și prin forța extraordinară: putea îndoi bare din fier forjat cu brațele goale.

Următorul său pas a fost intrarea în lumea sportului: după o scurtă introducere în arta pugilismului, el are o primă luptă în ring la Galați, în 1935, în faţa unei mulțimi de 3.000 de spectatori, în care îl învinge chiar pe antrenorul său. La vremea acelei lupte, Gogea Mitu măsura 2,36 m și 146 kg. Tabloidele de-atunci îl dădeau un mare mâncău și băutor: o pâine, un pui, doi litri de lapte, 25 de ouă, un kilogram de prăjituri, doi litri de țuică și jumătate de litru de vin la o singură masă (sic!). Cam nesportiv, nu ?!

Cariera sportivă îl mai ține pe Gogea Mitu încă un an în prim-plan, vreme în care îl întâlnește pe campionul mondial al greilor en-titre, Primo Carnera. Arbitrii de ring decid un egal (de palmares) pentru amândoi.

Gogea Mitu avea doar 22 de ani când s-a stins. Trecuseră doar cinci ani de la debutul său în ring. Avea opt victorii - toate înainte de limită, două înfrângeri și un egal. Se pare că a murit de insuficiență pulmonară, o repercusiune specifică gigantismului, când plămânii nu mai pot face față efortului de adaptare.

Alte etimologii chiznovatice

 

Citit 1365 ori Ultima modificare Luni, 01 Mai 2023 22:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.