Istoricul literar, prozatorul și diplomatul de origine aromână Marcu Beza s-a născut pe 29 iunie 1882, în localitatea Vlaho-Clisura, din Macedonia. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, apoi şi-a continuat studiile la Londra și Oxford, în perioada 1909-1914. A fost consul general al României la Londra (1920-1932), consul general la Ierusalim (1933), consilier al Legației României în Marea Britanie (din 1939). A colaborat la ”Convorbiri literare”, ”Cugetul românesc”, ”Ideea europeană”, ”Luceafărul”, scriind povestiri și nuvele inspirate din viața românilor macedoneni. S-a impus mai ales prin descoperirea unor valori ale civilizațiilor spirituale române medievale în țările Orientului Apropiat, în lucrări precum ”Biblioteci mănăstirești la Muntele Athos”, ”Urme românești în Răsăritul ortodox”. A publicat studii de folcloristică, precum ”Folk Poetry”, ”Paganism in Romanian Folklore”. În 1923, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
A încetat din viață pe 30 mai 1949, la Bucureşti.
