Dacă vă vine aşa, câteodată, să vă urcaţi pe pereţi, de nervi sau din oricare alt motiv, atunci n-ar trebui să mai staţi pe gânduri… În Galaţi aveţi un loc propice, ba chiar şi un concurs, unde să vă vărsaţi toţi nervii.
Dincolo de glumă, singurul panou de căţărare indoor din Galaţi chiar va găzdui, timp de mai multe luni, un campionat local de căţărare. Competiţia este organizată de Asociaţia „CUB - Indoor boulder club” şi se adresează amatorilor.
Concurenţii trebuie să ştie că participarea este gratuită şi că se pot înscrie la una dintre următoarele categorii: masculin seniori (dacă au peste 18 ani), masculin juniori (14 - 18 ani) şi feminin.
Probele sunt spectaculoase, mai ales dacă le priveşti de pe margine, deoarece presupun parcurgerea unor serii de trasee de căţărare scurte, pe pereţi mici prevăzuţi cu bolovani (boulder) numite probleme. Toate aceste probleme trebuie parcurse fără coardă de protecţie, asta deoarece pereţii au o înălţime mică.
Organizatorii pun la bătaie o serie de premii, constând în echipament de căţărare. Mai multe detalii aflaţi de pe siteul http://panoucub.wordpress.com.