Prozatorul Ioan Alexandru Brătescu-Voinești s-a născut pe 1 ianuarie 1868, la Târgoviște. A urmat cursurile Universității din București. A fost judecător la București, Ploiești, Pitești, Craiova și Târgoviște, unde în 1896 s-a stabilit definitiv. În literatură a debutat sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, care i-a fost profesor. Primul volum, culegerea "Nuvele și schițe", i-a apărut în 1903. A urmat în 1906 "În lumea dreptății", iar în 1912, "Întuneric și lumină".
În anii Primului Război Mondial a scris, în colaborare cu A. de Herz, o piesă de teatru numită "Sorana". În perioada interbelică a publicat mai puțină proză. Printre cele mai cunoscute nuvele ale sale sunt "Sâmbătă", "Moartea lui Castor", "Magheranul", "Blana lui Isaia", "Două surori", "Neamul Udreștilor", "Un om", "Privighetoarea", "Puiul", "Bietul Tric", "Niculăiță Minciună" ș.a.
A fost membru al Academiei Române, din 1918. În 1945, a câștigat Premiul Național Pentru Proză. S-a stins din viață pe 14 decembrie 1946, la București.
