Negresă clasică

Negresă clasică
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ingrediente: 3 ouă, 300 g făină, 250 g zahăr, 100 ml ulei, 250 ml lapte, 50 g cacao, 1 plic praf de copt.

Preparare: Se pun într-o cratiță, pe foc mic, uleiul, laptele, zahărul și cacao și se omogenizează. Se dă deoparte și se lasă să se răcească. Păstrăm deoparte câteva linguri pe care le vom folosi pentru glazură. Când s-a răcit, se adaugă gălbenușurile, făina și praful de copt și se încorporează. Se bat și albușurile spumă și se adaugă la compoziția rezultată. Turnăm totul în tava tapetată cu hârtie de copt și coacem în cuptorul preîncălzit, la 180°C, pentru 30-40 minute. Glazurăm prăjitura rece cu glazura pe care am oprit-o.

Negresă cu bezea 

Ingrediente: pentru blat: 5 gălbenuşuri, 200 g zahăr, 125 g unt, 200 ml lapte, 200 g făină, 5 g cacao, 1 praf de copt, 1 zahăr vanilat, 1 praf de sare; pentru bezea: 5 albuşuri, 200 g zahăr, un praf de sare; pentru ornat: ciocolată rasă sau bomboane mici de ciocolată.

Preparare blat: Se bat gălbenuşurile cu zahărul. Apoi adăugăm treptat untul moale, laptele şi făina amestecată cu praful de copt. Adăugăm zahărul vanilat şi cacaua. Turnăm compoziţia într-o tavă tapetată cu hârtie pentru copt și o dăm la cuptorul preîncălzit şi pentru15-20 de minute, la început la flacără mai tare, apoi la foc moderat.

Preparare bezea: Batem albuşurile spumă cu un praf de sare ,apoi adăugăm zahărul treptat. Scoatem blatul din cuptor şi întindem bezeaua deasupra. Dăm prăjitura la cuptor pentru încă 10 minute la foc mic. Deasupra presărăm ciocolată rasă sau bomboane mici de ciocolată cât timp bezeaua este încă fierbinte.

Citit 781 ori Ultima modificare Vineri, 12 Ianuarie 2024 22:12

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Comentator
    Duminică, 14 Ianuarie 2024 13:43
    93.4.125.***
    Bună ziua,
    Sincer, denumirea prăjiturii ar trebui revăzută, termenul “negresă” poate fi considerat ca pejoratif, rasist. De altfel, acest termen este considerat ca rasist in vestul Europei. Vezi cazul prăjiturii “tête-de-nègre” in Franța.
    2
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.