Distracţie nesigură pe fiecare centimetru pătrat

Distracţie nesigură pe fiecare centimetru pătrat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În scurtă vreme, epava Sălii Sporturilor probabil că îşi va lua fundaţia în spate şi se va muta din loc pentru a oferi mai mult spaţiu bâlciului devenit deja tradiţie de Serbările Galaţiului.

Pe esplanada fostei Săli a Sporturilor nu mai ai loc să arunci un ac. Au mai rămas doar înguste alei de trecere de la o instalaţie de învârtit adulţi, la alta de dat peste cap teribilişti flămânzi de adrenalină sau la un carusel de legănat prichindei.

Asfaltul îţi vibrează sub tălpi de zecile de ritmuri care ţi se încrucişează în timpan. Ritmuri house, dance, bubuială şi antren, dar cu creierii zdruncinaţi te simţi totuşi recunoscător că nu sunt manele.

Peste drum, pacienţii Spitalului de Urgenţă au parte de discotecă gratis. Orgă de lumini multicolore şi muzică pe alese pentru dansat, fireşte în cazul în care maladiile nu-i obligă să stea laţi în pat, zvârcolindu-se în dureri.

Ca de obicei nu i-a întrebat nimeni dacă simt nevoia de distracţie şi ca în fiecare an li se promite că vor fi luate măsuri. Nimic!

Maşinuţe

Părinţii nu pot rezista rugăminţilor fierbinţi, insistente, ale copiilor vrăjiţi de beţia de lumini multicolore a parcului de distracţii ambulant. Şi îşi aduc copiii la bâlci chiar şi în timpul săptămânii. Tinerii sau adolescenţii nu stau nici ei pe gânduri, profitând de vremea încă frumoasă.

Miercuri seara, bâlciul nu ducea lipsă de clienţi. Cele mai solicitate erau maşinuţele electrice. Deşi platformele pe care sunt instalate se sprijină precar pe cărămizi, bucăţi de lemn sau alte improvizaţii şubrede, nimănui nu părea să-i pese.

Ba chiar aş putea zice că una dintre cele mai nesigure instalaţii era şi cea mai frecventată. Preţul pentru o cursă nebunească de doar 3 minute ajungea şi la 2 lei. Gălăţenii păreau de neoprit în dorinţa de a se ciocni între ei cu maşinuţele electrice.

Vechi şi nou

Caruselul uriaş care te învârte şi în faţă şi retur cu viteză ameţitoare avea puţini muşterii, deşi preţul de 5 lei părea atractiv. „Ciocanul” Kamikaze care te suspendă cu ţeasta în jos e 8 lei, dar cel puţin miercuri seară ardea gazul degeaba.

Instalaţiile pentru prichindei de la trenuleţe, maşinuţe, la avioane sunt şi ele în topul preferinţelor, mai ales că preţurile sunt decente: 2-3 lei.

Două carusele de tip vechi, anterevoluţionare, denumite pe vremea copilăriei mele „umbreluţe” stau mai mult în şomaj tehnic. Le fac prea mare concurenţă cele două minuni moderne, cu braţe ca de caracatiţă, care te învârtesc până când nu mai ştii ce-ai făcut cu echilibrul şi s-a dus naibii şi centrul de greutate.

Într-un colţ, cu mai puţină reclamă stau corzile şi trambulinele care fac vara furori pe litoral şi cu care atât copii cât şi adulţi nu se mai satură să ţopăie până în înaltul cerului ori să se rostogolească precum Simona Amânar, în aer. Nu ştiu exact cât costă, dar vă jur, doamnelor, că merită: ardeţi la calorii cât cuprinde.

Şi dacă tot vorbeam de calorii, le puteţi pune lesne la loc cu mâncare perfect nesănătoasă: sandvişuri, floricele - pop-corn de la 2 la 6 lei punga gigant, vată de zahăr ars.

Sau dacă vreţi să vă testaţi norocul învârtiţi de roată la „tombolele” din bâlci. Şi de nervi că nu luaţi decât premii de nimic, un pumn sau un şut în minunile care vă testează forţa şi tăria braţelor ori a picioarelor, sigur vă vor calma.

Aşa cum am mai spus-o, nimeni nu garantează pentru siguranţa oferită de instalaţiile de distracţie. Mare grijă în ce vă urcaţi! Ferească Dumnezeu de vreo nenorocire. Bine că măcar spitalul e aproape.

Citit 1144 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.