Petru Maior, istoric, filolog, scriitor român și reprezentant al Școlii Ardelene, s-a născut în 1756, la Târgu Mureș și a făcut studiile la Blaj.
În 1774, a fost călugărit (cu numele Paul) și trimis la Colegiul de Propagandă Fide din Roma, unde a studiat filosofia și teologia, urmând și cursuri de drept la Universitatea din Viena. Întors la Blaj, a activat ca profesor de logică, metafizică și drept natural, preot în Reghin și protopop al Gurghiului. A participat la redactarea declarației de emancipare a românilor transilvăneni, „Supple Libellus Valachorum”, alături de alți reprezentanți ai Școlii Ardelene.
Din 1809 a început să scrie și să publice lucrări teologice: ”Procanon”, ”Protopapadichia”, ”Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți”, ”Didahii”; istorice și filologice: ”Istoria pentru începutul românilor în Dachia”, ”Scrisori și documente inedite”; traduceri: ”Învățătură pentru prăsirea pomilor”, ”Întâmplările lui Telemah, fiul lui Ulise”.
S-a stins din viață pe 14 februarie 1821, la Budapesta.
