Şalăul nu se lasă. În lupta pentru apucatul nălucilor şi al momelii din cârlige, şalăul a început să bată toate recordurile. Aproape că nu e loc la Dunăre din care să nu scoţi măcar un strapazan la o lansetă cu peştişor în cârlig. E drept, până acum nu s-au omorât cu firea monştrii, ci doar exemplare cam la un kilogram, poate ceva peste.
Ultima dată am încercat Dunărea chiar în zona în care se termină canalul Călugărul. Imediat peste dig, acolo unde unii mai şmecheri au pus pancarte cu „proprietate privată”, apa este foarte adâncă, pragul este aproape în mal. Şi nici nu trebuie să arunci prea departe.
Iar partea bună e că procentul de peştişori pierduţi până când scoţi un şalău e destul de mic. Practic, din trei cărăşei (0,4 – 0,5 lei în magazinele de pescuit) scoţi un şalău.
Şi ştiţi cât e de vânos acest peşte. Ca să nu mai spunem cât e de gustos. Vă recomand, aşadar, cu încredere aproape orice loc de la Dunăre. Şalăul e pe val.