Noiembrie plin de premii pentru Casa de Cultură a Studenţilor

Noiembrie plin de premii pentru Casa de Cultură a Studenţilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Galaţi bate toate recordurile în materie de premii. Weekendul trecut a fost al treilea consecutiv în care trupele aparţinând CCS Galaţi s-au întors acasă cu trofee de la diverse festivaluri studenţeşti.

După ce, în săptămânile trecute, membrii CCS au obţinut, la  diferite festivaluri naţionale, 12 premii, sâmbătă şi duminică CCS Galaţi a participat cu agenţia proprie de modele, aQua models, la Student Fashion Day, eveniment organizat de Casa Studenţilor din Iaşi.

Cu colecţia „Encore un dans” a designerului Florentina Giol, studenţii gălăţeni au obţinut locul al doilea, după CCS Timişoara, dar înaintea instituţiilor de profil din Cluj şi Iaşi.

În luna noiembrie, CCS Galaţi a obţinut 8 premii întâi, de două ori s-a situat pe poziţia a doua, plus 3 premii speciale.

„În total sunt 13 premii, luna noiembrie este luna cu cele mai multe premii din istoria instituţiei. Sunt foarte fericit că am ajuns să ne batem de la egal la egal cu instituţii similare din centre universitare de tradiţie. Se dovedeşte încă o dată că echipa de la CCS este una închegată, apar din ce în ce mai multe roade ale muncii lor”, spune Dinu Gîndu, director CCS

Foto: Gabriel Mardare

Citit 846 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.