Scriitor, critic literar, politician și avocat, Pantazi Ghica s-a născut pe 15 martie 1831. A urmat cursurile Colegiului "Sf. Sava" din București. A studiat apoi la Paris, dar nu a finalizat cursurile.
La întoarcerea în Țara Românească, în 1847, împreună cu fratele său, Ion Ghica, a fost implicat în Revoluţia din 1848 și a devenit secretar al lui Bălcescu. Înainte ca Revoluția să-l răstoarne pe domnitorul Gheorghe Bibescu și să impună o nouă administrație, Pantazi Ghica a fost însărcinat de Bălcescu să răspândească propaganda în județele Buzău și Prahova. O intervenție comună ruso-otomană a oprit revoluţia și ambii frați Ghica au fost arestați și exilați din Țara Românească.
În 1849, Pantazi Ghica s-a stabilit din nou la Paris, unde mama lui încă își avea reședința. După moartea acesteia, s-a mutat la Istanbul. S-a întors la București la sfârșitul anului 1850.
În perioada 1856-1858, a fost procuror în județul Dâmbovița, devenind ulterior unul dintre principalii activiști liberali, alături de aripa condusă de Rosetti. În urma alegerii lui Cuza în ambele țări, Ghica a intrat în serviciul public, în calitate de inspector în Ministerul Justiției și șef de departament la Ministerul Afacerilor Externe. În 1862, a fost numit avocat pentru Ministerul Educației. A fost prefect de Buzău și inspector al monumentelor istorice.
În 1859, a editat, împreună cu Dimitrie Bolintineanu, ziarul "Dâmbovița". A colaborat la publicaţia literară lunară "Revista Română", a editat două reviste satirice, "Păcală" și "Scrânciobul". În anii 1870, Pantazi a contribuit cu articole la revista lui Rosetti, "Românul". În aceeași perioadă, a început să publice piese literare în "Revista Contimporană".
Dintre scrierile lui Pantazi Ghica menționăm: "Un boem român", "Cămătarulu", "Iadesiu", "O lacrimă a poetului Cîrlova", "Sterian pățitul", "Studiuri de drept și esplicația legilor civile române".
Pe 17 iulie 1882, la 51 de ani, Pantazi Ghica s-a sinucis, după ce a înghiţit un pumn de pastile pe care medicul i le recomandase pentru depresie.
Numele său avea să intre în istoria literaturii române după ce Mateiu Caragiale l-a transformat în personaj literar în cartea "Craii de Curtea Veche".
