„Megalopolis”, filmul-epopee pe care legendarul regizor Francis Ford Coppola l-a descris drept proiectul său de suflet și în care a investit o sumă uriașă din propriii bani, are acum o dată de lansare și pentru cinematografele din România: 8 noiembrie. „Un arhitect vrea să reconstruiască orașul New York ca o utopie după un dezastru devastator”, descrie succint povestea filmului IMDb.
Conform HotNews, „Le pacte”, compania responsabilă cu distribuirea ”Megalopolis” în Franța, a profitat de lansarea primului trailer al lungmetrajului înainte de premiera sa la Cannes, pentru a dezvălui într-un comunicat de presă liniile generale ale scenariului: „«Megalopolis» este o epopee romană plasată într-o Americă modernă imaginară, aflată în plină decadență. Orașul Noua Romă trebuie neapărat să se schimbe, ceea ce creează un conflict major între Caesar Catilina, un artist genial cu puterea de a opri timpul, și primarul arhiconservator Franklyn Cicero. Primul visează la un viitor utopic ideal, în timp ce al doilea rămâne ferm atașat de un status quo regresiv, care protejează lăcomia, privilegiile și milițiile private. Fiica primarului, Julia Cicero, îndrăgostită de Caesar Catilina, este împărțită între cei doi bărbați și va trebui să descopere ce crede ea că este mai bine pentru viitorul omenirii”.
Într-un interviu acordat revistei GQ în 2022, Francis Ford Coppola a spus că directorii studiourilor majore de la Hollywood au reacționat după ce el le-a prezentat acest proiect „în același fel în care au reacționat și atunci când am câștigat cinci Oscaruri și eram cel mai în vogă regizor din oraș, când m-am dus la ei să le prezint «Apocalypse Now» și le-am spus: «Acesta este următorul film pe care vreau să-l fac». Acum eu dețin drepturile asupra «Apocalypse Now». Știți de ce le dețin? Pentru că nimeni altcineva nu a dorit să îl producă”.
„Așadar, imaginați-vă… dacă așa au stat lucrurile când aveam 33 de ani și am câștigat toate premiile importante și am doborât toate recordurile și, cu toate acestea, nimeni nu a vrut să mi se alăture, atunci cum credeți că reacționează acum? Știu că «Megalopolis», cu cât va fi mai personal și va semăna mai mult cu un vis de-al meu, cu atât va fi mai greu de finanțat”, a explicat Francis Ford Coppola, citat de HotNews.
Cu o avere estimată la 400 milioane de dolari, Coppola a investit 120 milioane de dolari din fonduri proprii și a vândut o parte importantă a imperiului său din industria vinurilor, ca să constituie o garanție pentru o linie de credit prin care să producă în sfârșit acest film. „Banii nu contează”, a mai spus Coppola, luna trecută, la Cannes.
În pofida faptului că „Megalopolis” era cel mai așteptat lungmetraj la Festivalul Internațional de Film, el a avut parte de o recepție mixtă, criticii fiind profund divizați în privința sa. Filmul îi are în distribuție pe actorii Adam Driver, Giancarlo Esposito, Nathalie Emmanuel, Aubrey Plaza, Shia LaBeouf, Jon Voight, Laurence Fishburne, Talia Shire, Jason Schwartzman, Kathryn Hunter, Grace VanderWaal și Dustin Hoffman.