Gellu Naum, eseist, poet, prozator și dramaturg român, s-a născut pe 1 august 1915, la București. A urmat Liceul „Dimitrie Cantemir”, unde a început să scrie versuri în urma unui pariu, debutând cu două poezii publicate în revista ”Cuvântul”. Între 1933 și 1937, a studiat filosofia la Universitatea din București. Pe 27 decembrie 1935, a fost arestat pentru că a fost surprins scriind „parole cu caracter subversiv” pe zidurile unor case.
La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, a plecat la Paris, unde și-a continuat studiile de filosofie la Sorbona. Aici a luat contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.
Întors în țară în 1939, a fost mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit.
În 1941, s-a constituit grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 și 1947 îl va face pe André Breton să afirme: „Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la București”.
După 1947, în condițiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul s-a destrămat. În 1948-1949, a scris poemul cu tentă filozofică și ezoterică ”Calea șarpelui”, experiență ce i-a marcat definitiv stilul.
În anii 1950-1960, a publicat mai multe cărți de literatură pentru copii (precum mult-apreciata Carte cu Apolodor), dar și de literatură proletcultistă (volumul ”Soarele calm” sau „romanul pentru tineret” ”Tabăra din munți”).
Gellu Naum a continuat, însă, să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste ( poemul „Heraclit”, în 1958).
A fost recunoscut ca fiind un scriitor important abia după publicarea romanului ”Zenobia” (1985).
În numai câțiva ani, au apărut numeroase ediții traduse din poemele sale. De asemenea, a fost invitat să țină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția.
Opera sa este tradusă în principalele limbi internaționale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ș.a.).
Asemeni lui Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârșitul vieții credincios modului suprarealist de a trăi și de a scrie poezie, ceea ce dovedește că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opțiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.
A încetat din viață pe 29 septembrie 2001, la București.
